Scandal imens înainte de FC Barcelona – Real Madrid! Decizia fără precedent luată de Florentino Perez
Scandal imens cu doar câteva zile înainte de FC Barcelona – Real Madrid: Florentino Perez, președintele „galacticilor”, a luat o decizie fără precedent în urma unui mesaj controversat postat pe rețelele de socializare de un membru al conducerii catalanilor la adresa lui Vinicius Junior!
Scandal imens înainte de FC Barcelona – Real Madrid: decizia fără precedent luată de Florentino Perez
În timpul duelului dintre Real Madrid și Braga din grupele Ligii Campionilor, partidă câștigată de madrileni în deplasare cu scorul de 2-1, purtătorul de cuvânt al Barcelonei, în același timp și membru în conducere, numit Mikel Camps, a avut o reacție extrem de controversată la adresa lui Vinicius Junior, după numeroasele scandaluri de rasism în care a fost implicat brazilianul.
Nemulțumit de driblingurile sclipitoare pe care le tot încerca noul „șeptar” de pe Santiago Bernabeu, conducătorul formației catalane a publicat un mesaj care a generat reacții adverse: „Nu este rasism, merită o palmă pentru că este clovn și leneș. Ce reprezintă aceste biciclete inutile și fără sens la centrul terenului?”, a scris Camps pe Twitter.
Ulterior, mesajul a fost șters, însă răul fusese deja făcut, iar președintele lui Real Madrid a luat o decizie fără precedent. Furios pe atitudinea unui om care se află în conducerea lui FC Barcelona, Florentino Perez ar fi decis să nu mai meargă alături de echipă la El Clasico în acest final de săptămână și nu va mai fi prezent pe stadion!
Motivul din spatele deciziei lui Perez nu constă, însă, neapărat în acel mesaj în sine, ci mai degrabă în lipsa unei reacții prompte din partea catalanilor, care nu și-au cerut scuze decât foarte târziu pentru gafa imensă pe care au comis-o. Primele mesaje venite dinspre tabăra Barcelonei au apărut abia miercuri seară, în noapte, după duelul cu Shakhtar Donetsk din Liga Campionilor.
Rafa Yuste, vicepreședintele clubului, dar și Xavi Hernandez, antrenorul grupării blaugrana, au fost primii care au reacționat.
„Declarația oficialului Barcelonei despre Vinicius? Chiar și dacă este o greșeală, nu trebuie să se întâmple. E un mesaj nefericit. Dacă mă asculți, Vini, nu se va mai repeta”, a spus Yuste.
În schimb, Xavi n-a dorit să discute prea mult pe baza subiectului și a precizat că nu vrea să creeze tensiune adițională înainte de El Clasico.
„Deja a șters mesajul, nu? Asta înseamnă ceva. Nu îmi plac momentele care generează tensiune, fie că e vorba de presiune pusă pe arbitri sau acest mesaj. Trebuie să avem un Clasico cu foarte mult fair-play, respect și admirație reciprocă. Am avut meciuri împotriva lui Real Madrid în trecut cu foarte multă tensiune și nu voi fi eu cel care să o generez de data asta”, a spus Xavi, citat de Relevo.