Unde va juca Eden Hazard din sezonul următor! Decizia i-a surprins pe fani
Atacantul în vârstă de 32 de ani, Eden Hazard, evoluează la Real Madrid din 2019. Recent belgianul s-ar fi certat cu antrenorul Carlo Ancelotti, motiv pentru care ar fi dispus să părăsească gruparea din capitala Spaniei.
Eden Hazard a decis echipa unde va juca sezonul următor
Eden Hazard a discutat cu oficialii lui Real Madrid pentru a lua o decizie asupra viitorului său la echipa de pe „Santiago Bernabéu”. În ciuda faptului că atacantul a participat numai la șapte partide în sezonul curent, el ar vrea să continue alături de Real, potrivit jurnalistului Mario Cortegana, de la The Athletic.
Contractul lui Hazard cu Real Madrid expiră în 2024, iar fanii săi speră să vadă mai multe rezultate din partea acestuia până la încheierea înțelegerii, deoarece până acum nu a reușit să iasă în evidență spre deosebire de prestațiile sale de la Chelsea, unde a marcat 110 goluri și a dat 92 de pase decisive în 350 de meciuri.
Clubul din Spania l-a cumpărat pe Eden Hazard cu 115 milioane de euro de la Chelsea în 2019, ca înlocuitor al lui Cristiano Ronaldo, dar, din păcate pentru el, nu s-a ridicat la standardele de pe „Santiago Bernabeu” și a pierdut postul de titular.
Carlo Ancelotti a dat mai multe explicații cu privire la situația fotbaliștilor de la Real Madrid care apar destul de rar pe teren.
„Mariano, Hazard, Vallejo şi Odriozola? Mi-ar plăcea să le dau mai mult timp de joc, sunt profesionişti şi serioşi. Totuşi, eu nu sunt antrenorul personal al acestor jucători, ci al lui Real Madrid. Sunt aici ca să câştig”, a precizat Carlo Ancelotti, cu o lună înainte.
Cariera lui Eden Hazard a fost distrusă de accidentări
Cea mai recentă accidentare pe care a suferit-o belgianul s-a petrecut în urmă cu peste o lună, când a fost forțat să lipsească de pe gazon timp de 5 săptămâni, fiind diagnosticat cu tendinită rotuliană la genunchiul stâng.
„După examenele medicale efectuate astăzi (n.r. sâmbătă) de către jucătorul nostru Eden Hazard, serviciile medicale ale clubului Real Madrid au diagnosticat o tendinită rotuliană la genunchiul stâng”, a fost specificat de clubul madrilen în cadrul unui comunicat.
Eden Hazard a suferit un număr de accidentări record la Real Madrid, în prezent aflându-se la a 16-a. Atacantul declarase după transferul său la „Los Blancos” că mereu a visat să evolueze pentru aceștia, însă problemele medicale i-au pus piedică.
„Când eram la Chelsea, știam deja că visul meu era să joc într-o zi pentru Madrid. Nu mă așteptam să joc șapte ani la Chelsea, dar până la urmă totul a mers bine și am avut șansa să câștig câte ceva în fiecare an. Cred că de aceea am stat acolo atât de mult”, spunea Hazard, la scurt timp după transfer.