Valentin „Taty” Castellanos, atacant în vârstă de 24 de ani din Argentina, aflat sub formă de împrumut la Girona, a scris istorie în fața lui Real Madrid, după ce le-a marcat „galacticilor” 4 goluri în doar 62 de minute. Totul s-a întâmplat în runda cu numărul 31 din La Liga, în care Girona a învins-o pe Real Madrid cu 4-2.
Valentin „Taty” Castellanos este omul momentului în fotbalul mondial, după ce marți seară, în runda cu numărul 31 din La Liga, a înscris 4 goluri în poarta lui Real Madrid. Mai mult, totul s-a întâmplat în doar 62 de minute.
Atacantul argentinian în vârstă de 24 de ani a început ca titular confruntarea Girona – Real Madrid. După doar 12 minute, el i-a permis formației gazdă să preia conducerea. 12 minute mai târziu, Castellanos a lovit din nou și a dus scorul la 2-0. Madrilenii au redus din diferență până la pauză, prin Vincius, însă în repriza secundă argentinianul minune de la Girona a ieșit din nou la rampă. „Taty” Castellanos a mai punctat de două ori, în minutele 46 și 62, devenind autorul unui „poker” istoric. Tabela de marcaj a fost închisă în minutul 85, când Lucas a înscris din pasa lui Vinicius. La capătul celor 90 de minute, Girona a obținut o victorie spectaculoasă, scor 4-2 în fața campioanei Spaniei.
Revenind, însă, la Valentin „Taty” Castellanos, argentinianul a bifat mai multe recorduri spectaculoase. El a devenit primul jucător care, în secolul 21, înscrie 4 goluri, într-un singur meci, în poarta celor de la Real Madrid.
4 – Valentín Castellanos has become the first player to score four goals in a single LaLiga game against Real Madrid in the 21st century. Galactic. pic.twitter.com/eXCtfb5tgj — OptaJose (@OptaJose) April 25, 2023
4 – Valentín Castellanos has become the first player to score four goals in a single LaLiga game against Real Madrid in the 21st century. Galactic. pic.twitter.com/eXCtfb5tgj
— OptaJose (@OptaJose) April 25, 2023
Mai mult, o astfel de performanță s-a întâmplat doar de 6 ori de-a lungul istoriei. Pe 21 decembrie 1947 a izbutit ultima oară un jucător să îi marcheze lui Real Madrid 4 goluri într-un singur meci de campionat. Esteban Eschevarria, pe vremea aceea jucător la Real Oviedo, și-a trecut această performanță în cont.
De asemenea, un alt jucător care a înscris 4 goluri în poarta lui Real Madrid, în istoria mai recentă, este Robert Lewandowski. Însă, polonezul a bifat această performanță în Liga Campionilor, nu în campionat. În urmă cu 10 ani, în sezonul 2012 – 2013, Lewandowski reușea un „poker” în partida tur Borussia Dortmund – Real Madrid 4-1, din semifinalele Ligii Campionilor.
VEZI AICI VIDEO cu cele 4 goluri marcate de Castellanos în poarta lui Real Madrid.
Valentin Castellanos este născut în Argentina, la data de 3 octombrie 1998, însă primii pași în fotbalul profesionist i-a făcut în Chile, la Club Universidad de Chile. Ulterior a trecut prin Uruguay, pe la Montevideo City Torque, iar din ianuarie 2019 a fost achiziționat de New York City, formație din MLS, SUA, pentru doar 425 de mii de euro.
În tricoul grupării din MLS, Castellanos a marcat 59 de goluri și a oferit 24 de pase decisive, în 134 de meciuri. Cu toate acestea, el a fost împrumutat la începutul acestui sezon în Spania, la Girona. Impactul său în La Liga a fost vizibil imediat, iar în 31 de meciuri jucate pentru Girona a contribuit cu 12 goluri și o pasă decisivă.
La finalul sezonului, „Taty” Castellanos urmează să revină la New York City, unde mai are contract până la data de 31 decembrie 2025. La nivel de echipă națională, atacantul a adunat 6 apariții în reprezentativa U23 a Argentinei.
10.000.000 de euro este cota de piață a lui Valentin Castellanos, care poate evolua atât ca atacant central, cât și în bandă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER