Spaniolii au descoperit adevăratul preț al lui Neymar! Brazilianul poate deveni cel mai scump jucător din lume. Cât o costă de fapt pe Barça
Deși a fost dorit în vară și de rivalii de la Real Madrid, Neymar a ales în final să semneze cu FC Barcelona, iar în ultima perioadă se află într-o formă excelentă, în ultimele șapte zile reușind să marcheze șase goluri pentru catalani.
Iată că jurnaliștii de la Marca vin cu o ipoteză interesantă despre banii pe care Barcelona i-ar fi plătit pentru achiziționarea starului brazilian. Aceștia susțin că suma pentru transferul lui Neymar poate ajunge la 142 de milioane de euro, deși catalanii au anunțat doar 57,1 milioane de euro.
Catalanii au făcut public faptul că au plătit 17,1 milioane de euro către cei de la Santos și alte 40 de milioane către compania „Neymar & Neymar”, deținută de jucător și tatăl acestuia.
În afară de această sumă, cei de la Barcelona și-au asigurat prima opțiune în transferul a trei tineri de viitor ai celor de la Santos pentru 7,9 milioane de euro.
În tranzacție a mai existat și o înțelegere pentru un joc amical între cele două echipe, în care Santos să dețină drepturile TV. Dacă acesta nu va mai avea loc, catalanii vor trebui să mai achite încă 4,5 milioane de euro, iar dacă Neymar va fi nominalizat vreodată la „Balonul de Aur” atunci Barcelona va mai plăti 2 milioane de euro.
Aceste variabile pot ridica suma transferului lui Neymar la 71,9 milioane de euro.
Un alt front în care catalanii pot avea probleme este din cauza procesului intentat de Jordi Casas, unul dintre „socios” care contestă plata celor 40 de milioane de euro către firma lui Neymar.
Procurorii au cerut mai multe date în privința acestei sume, iar conform unor surse ale celor de la Marca, suma ar putea reprezenta o parte din salariul pe care brazilianul îl încasează la clubul catalan.
Dacă ar fi așa, atunci intervine problema plății taxelor către stat, iar dacă aceste lucruri vor sta în acest fel, atunci Barcelona va trebui să mai plătească aproximativ 45 de milioane de euro, reprezentând taxe conform contractului.
În cazul în care lucrurile vor sta așa, în final toate operațiunile vor costa aproximativ 250 de milioane de euro, din care ipotetic 142 de milioane de euro s-ar duce către Santos, diverse companii și plata impozitelor.
Dacă se va lua în considerare și salariul de nouă milioane de euro, pe fiecare sezon pentru cei cinci ani de contract, la care se adaugă și taxele, atunci catalanii trebuie să mai scoată 100 de milioane de euro din conturi.
În acest caz, starul brazilian ar deveni cel mai scump jucător din lume, deși în momentul de față Cristiano Ronaldo deține acest record, 96 de milioane de euro plătind Realul celor de la Manchester United, pe locul secund fiind Gareth Bale, achiziționat tot de clubul din Madrid pentru aproximativ 90 de miloane de euro.