SPECIAL: Fabricile de bani din fotbal: între investiție, tradiție și răbdare

SPECIAL: Fabricile de bani din fotbal: între investiție, tradiție și răbdare
  • Publicat:
  • Actualizat:

Material publicat în ediția tipărită săptămânală ProSport, distribuită în fiecare marți, împreună cu Ziarul Financiar.

  • În loc să cumpere jucători foarte scumpi, Barcelona îi formează. Atunci când tinerii sunt gata să debuteze la echipa mare, toată lumea e fericită. Clubul nu a cheltuit zeci de milioane pentru transferul său, iar jucătorul nu mai are nevoie de o perioadă de adaptare.

„Scopul clubului este ca 50% din jucătorii noștri să fie formați la Academie, 35% să fie cei mai buni fotbaliști din Europa sau din Spania, iar 15% să fie jucători de tipul lui Neymar sau Ibrahimovic”, descrie scurt coordonatorul grupelor de juniori, Albert Capellas, filozofia Barcelonei, unul dintre cele mai puternice cluburi din lume. Un obiectiv îndrăzneț, mai ales într-o perioadă în care sumele de transfer au devenit de necontrolat. Totuși, catalanii reușesc de ani buni să creeze și să formeze valori, fără ca alt club să fie măcar aproape de a le copia modelul.

Barcelona a folosit în acest sezon, în medie, printre titulari, 7,2 jucători crescuți la propria academie, conform firmei de statistică OptaPro. O cifră uriașă dacă am compara cu mari echipe ale lumii. Singura care se apropie este Athletic Bilbao, cu 6,9. La polul opus se află Manchester City cu 0,2, PSG cu 0,2 și Inter Milano cu 0.

Când ideile devin tradiții…
În 1979, academia de juniori a catalanilor, numită „La Masia”, a fost înființată după insistențele lui Johann Cruyff la președintele Barcelonei, Nunez. Nouă ani mai târziu, Guilermo Amor era primul fotbalist format la Academie care debuta pentru echipa catalană. A fost urmat de Carles Busquets și de Pep Guardiola. În acest moment formația azulgrana are legitimați 19 fotbaliști care au fost crescuți în propria curte. Conform transfermarkt.co.uk, valoarea lor actuală este de 453,5 milioane de euro iar printre ei se numără și Lionel Messi, argentinianul care este cotat ca fiind cel mai scump jucător din lume.

Totuși, de la înființare până în momentul actual, oficialii Barcelonei au conștientizat că pentru a avea performanță este nevoie de investiții. După ce au apărut și primele rezultate, la începutul anilor ”90, acestea au devenit mai consistente. În prezent, La Masia are un buget anual de aproximativ 10 milioane de euro, fiind academia cu cel mai mare buget din lume, un buget care ar putea susține orice echipă din primele cinci din România. Alte zece milioane se duc către echipa a doua și către cea de Under19. Dar, având în vedere că doar vânzarea lui Thiago, proaspăt ieșit de pe poarta Academiei, la Bayern s-a realizat pentru 25 milioane de euro, afacerea este foarte profitabilă. Asta pentru că dintre cei 300 de copii și juniori ai catalanilor care aleargă pe terenurile de pe baza sportivă, este foarte posibil să mai răsară încă doi fotbaliști de valoarea lui Thiago. Un exemplu evident al faptului că Academia produce bani este faptul că în 2009 clubul catalan a decis construcția unui nou centru pentru juniori, care a costat 9 milioane de euro. Acesta are o clădire principală de 6.000 de metri pătrați, structurată pe șase niveluri, unde sunt cazați 123 de juniori.

Mulți se întreabă cum reușește Barcelona să aducă în propria curte cei mai talentați jucători. Profitând deja de notorietate, clubul catalan are anual trialuri cu peste 1000 de copii veniți din toate colțurile lumii. Doar 200 sunt păstrați. Pe lângă cei 30 de scouteri care activează în Spania, La Masia beneficiază de încă zece descoperitori de talente care se plimbă în toată lumea pentru a găsi viitoare superstaruri. Exemplul lui Messi este unul foarte elocvent. Când avea doar 11 ani, argentinianul avea probleme în a-și găsi o echipă din cauza deficienței sale de înălțime. Barcelona a fost singurul club care s-a oferit să îi plătească tratamentul cu hormoni de creștere, iar când Messi avea 12 ani a semnat primul său contract cu echipa catalană.

…și când tradițiile devin afaceri
Athletic Bilbao este un club inedit, cu o politică diferită față de a multora. Clubul reprezintă Țara Bascilor. Alături de Barcelona și de Real Madrid, Bilbao este echipa care nu a retrogradat niciodată din prima ligă, iar acest lucru se datorează regulilor stricte după care este condus. În primul rând, au șanse mari să joace la această echipă doar bascii, deoarece clubul cumpără numai fotbaliști născuți în zonă. În al doilea rând, jucătorii sunt crescuți la grupele de juniori cu o mentalitate diferită. Cel mai important lucru este să rămâi la Bilbao. Niciunul dintre ei nu își dorește să plece atâta timp cât șefii clubului nu îi dau undă verde. În acest sezon, finalista Europa League din 2012 a folosit, în medie, 6,9 fotbaliști crescuți la propria academie, dar anul trecut, Bilbao avea în lot 16 jucători care fuseseră formați de propriul centru de copii și juniori. Asta după ce îl vânduseră pe Javi Martinez, la Bayern, pentru 40 de milioane de euro, iar Llorente plecase gratis la Juventus. În prezent, lotul bascilor valorează 131 de milioane de euro, Iker Munian fiind ultimul produs venit de la juniori, cu o valoare de 18 milioane de euro.

Gheorghe Hagi s-a inspirat din tradiția catalană
Modelul cluburilor care au investit în centrele de copii și juniori a fost preluat și în România. Și cine putea prelua acest model dacă nu unul care a văzut cu ochii lui cum funcționează un astfel de proiect. Gică Hagi, fost jucător la Barcelona și la Real Madrid, a pus pe picioare în 2009, la Constanța, o academie care îi poartă numele și care până în acest moment a costat aproximativ 10 milioane de euro. Baza cuprinde nouă terenuri de antrenament (dintre care patru sunt de mărime naturală), spațiu de cazare al sportivilor și sală de forță. Grupele de juniori cuprind aproximativ 300 de copii veniți din toată țara, iar la cinci ani distanță de la inaugurare, Hagi s-a bucurat și de primele rezultate ale academiei. Gabriel Iancu și Aurelian Chițu au fost vânduți în vara trecută pentru 1,2 milioane de euro, în total fotbaliștii pe care îi are acum la Viitorul Constanța, echipa de seniori, valorează, conform transfermarkt.co.uk, 7,5 milioane de euro. Hagi alocă în acest moment grupelor de juniori un buget de un milion de euro pe an.


Topul cluburilor care cumpără

  • Soluția pentru a avea o echipă de succes nu este doar să crești jucători. Alte echipe foarte puternice preferă să investească sute de milioane de euro pentru a fi în vârful piramidei.

Să fii cea mai bună echipă din lume vine cu foarte multe beneficii financiare. Pe lângă premiile oferite de FIFA și UEFA, cel mai puternic club prinde și cele mai mari contracte de publicitate. Tocmai din acest motiv, președinții acestor cluburi investesc într-un sport în care doar în ultimul an s-au făcut transferuri în valoare de 3,7 miliarde de dolari.

Până la a ajunge la marea performanță orice echipă are nevoie de un moment de formare. Fie că este vorba de un proiect pe termen lung sau unul pe termen scurt, scopul este același. În ultimii ani, echipe precum Real Madrid și-au creat o tradiție în a face cele mai scumpe tranzacții. Actuala echipă din capitala Spaniei a fost formată cu jucători care au costat în total 536 de milioane de euro, conform firmei de statistică OptaPro. Din acest total ies în evidență sumele plătite pentru Cristiano Ronaldo, în 2009, 94 de milioane de euro, și Gareth Bale, în 2013, 100 de milioane de euro.

Englezii sunt cei mai darnici. Franța vine tare din urmă
Politica lui Real Madrid nu este un trend în Spania. Campionatul care a cheltuit cel mai mult pentru a avea actualele echipe este Premier League. Dintre cele mai scumpe zece formații din lume, cinci sunt din Anglia. Manchester City a plătit 435 de milioane de euro pentru actualul lot de jucători, United 394,9, Chelsea 376, Tottenham 250,1, iar Arsenal 215,7. În total, echipele campionatului englez au cheltuit 2,7 miliarde de euro, cu mult peste urmăritoare. Locul doi este ocupat de Serie A, cu 1,2 miliarde de euro, iar podiumul este completat de LaLiga, cu 1,1 miliarde.

Totuși, noua direcție a investitorilor este reprezentată de campionatul Franței. După ce PSG a fost preluată de o companie din Emiratele Arabe Unite, clubul din capitala Franței și-a făcut o echipă pentru care a plătit 365.9 milioane de euro. O nouă forță , din punct de vedere financiar, este AS Monaco, echipă ce a fost de curând preluată de omul de afaceri rus, Dmitri Ribolovlev. Acesta a plătit 204,9 milioane de euro pentru a-și face un lot cu care speră să se lupte la titlu. În total, echipele din Ligue 1 au costat 951 milioane de euro, dar 570 reprezintă doar jucătorii echipelor menționate mai sus.

Steaua a costat aproximativ 15 milioane de euro
Dacă la echipele din vestul Europei se vorbește despre sute de milioane de euro, fotbalul românesc încă se face cu bani puțini. Actualul lot al Stelei l-a costat pe finanțatorul Gigi Becali aproximativ 15 milioane de euro. Cele mai scumpe transferuri au fost făcute în urmă cu cinci ani, când roș-albaștrii i-au achiziționat pe Cristian Tănase, pentru 1,8 milioane de euro, și pe Ciprian Tătărușanu, pentru 1,5 milioane de euro. Peste jumătate din această investiție a fost acoperită în vara anului trecut, când Vlad Chiricheș a fost vândut în Premier League, la Tottenham Hotspurs, pentru 8,5 milioane de euro.
 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
E scandal după ”lupta secolului”, Fury – Usyk! ”O mizerie absolută!”
E scandal după ”lupta secolului”, Fury – Usyk! ”O mizerie absolută!”
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar 5 kilometri până ajungea acasă?! Nu el ar fi trebuit să fie la volanul mașinii în noaptea tragediei
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar…
Horațiu Moldovan, spre Serie A! Serie impresionantă a lui Sassuolo, care defilează cu românul în poartă
Horațiu Moldovan, spre Serie A! Serie impresionantă a lui Sassuolo, care defilează cu românul în poartă
Andrei Ivan şi-ar putea face bagajele şi ar putea pleca de la Universitatea Craiova! Clubul cu care poate semna în această iarnă
Andrei Ivan şi-ar putea face bagajele şi ar putea pleca de la Universitatea Craiova! Clubul cu care poate semna în…
BREAKING | Antrenorul din Superliga şi-a anunţat demisia în vestiar după ultimul rezultat al echipei:
BREAKING | Antrenorul din Superliga şi-a anunţat demisia în vestiar după ultimul rezultat al echipei: "Nu revine asupra deciziei"
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur:  - Sunt ăla cu 3 dorințe!
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur: - Sunt ăla cu 3 dorințe!
Comuna de lângă Timişoara care vrea să concureze cu marile oraşe: 2 milioane de beculeţe luminează localitatea de sărbători.
Comuna de lângă Timişoara care vrea să concureze cu marile oraşe: 2 milioane de beculeţe luminează localitatea de sărbători. "Este…
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
Românul care a câştigat aproape 1 milion de euro în mai puţin de o săptămână! Viaţa i s-a schimbat complet
Românul care a câştigat aproape 1 milion de euro în mai puţin de o săptămână! Viaţa i s-a schimbat complet
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al mamei sale
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al…
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea TikTok în urma alegerilor prezidenţiale
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea…
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de an | Exclusiv
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de…
×