La PAOK, suporterii introduc fără efort sute de torțe în stadion, chiar dacă, potrivit legilor, acestea sunt interzise
În galeria formației din Salonic vin meci de meci și câțiva preoți. Unul dintre ei a fost la un pas să fie exclus din rândurile Bisericii pentru huliganism Sfrrrr! „Ce dracu’…”. Întorci privirea din instinct și roșul violent îți face ochii mici. Te dai câțiva pași în spate pentru a cuprinde toată imaginea si realizezi: „Dementul ăla tocmai a aprins o torță deasupra capului meu!”. Tipul chel, care cu cinci minute mai devreme mușca dintr-un sandwich, agită acum o făclie și urlă atât de tare încât fața începe să ia ceva din roșul focului. Așa începe aventura unui jurnalist român în mijlocul unora dintre cei mai fanatici suporteri din Europa. Sfrrrr!
„Ascunde astea în pantaloni”
Torța se stinge, iar bărbatul pleacă spre porțile stadionului. Toumba din Salonic este locul în care PAOK își joacă partidele de pe teren propriu. Sunt orele de dinaintea meciului cu Aris Salonic, marea rivală, iar pe lângă pereții tatuați cu graffiti-uri trec sute de oameni, mai toți îmbrăcați în negru. Vulturul bicefal, simbolul echipei, e pretutindeni.
„Bagă sticlele astea în pantaloni și du-te spre intrare. Vin și eu imediat”, șoptește Leonidas, un tip brunet, cu ochelari. E genul de om pe care te aștepți să-l vezi la contabilitatea unei firme sau atunci când ai probleme cu laptopul, nu în dreptul unei peluze. Și mai ales nu îndesându‑și tuburi galbene în pantaloni. „Gata, le-am luat”, spune cu un zâmbet cu subînțeles. Tricoul său, la fel ca al reporterului, stă boțit în dreptul abdomenului și te gândești că singura șansă de a intra în stadion e ca pazincii – toți lați cât ușa – să aibă mari probleme cu vederea. Încep întrebările. Mai toate dintre ele izvorâte dintr-o teamă evidentă: „Sunteți siguri că putem intra cu astea? Dar dacă ne prinde cineva, ce se întâmplă?”
Cu ochii larg închiși
În Grecia, fanii rămân cu greu serioși atunci când încearcă să îți explice că torțele sunt interzise pe stadioanele lor. „Daa… nu avem voie…, dar…”, apucă să spună Manou, un alt suporter al lui PAOK, înainte să ajungă față în față cu uriașii stewarzi de la Gate 4. Un salut scurt, biletul intră în turnicheți și toată lumea e în stadion. Rămânem în continuare naivi: „Hai că am avut noroc la primul control”. „Ha-ha! Gata, am intrat! Nu mai e niciun filtru de acum”, spun cei doi greci cu un zâmbet superior care irită. În mai puțin de două minute, pe Toumba au fost introduse opt torțe! Și asta fără ca niciunul dintre fani să depună măcar un minimum de efort. După ce realizezi pe deplin situația, un sentiment ciudat te cuprinde: „Aici poți să faci orice…”. Te întrebi cum e posibil ca din anarhie să iasă vreodată ceva bun, așa cum pretind fanii că se întâmplă în peluza lor de la poarta 4.
„Uite-l pe «Papas PAOK»”
O dâră de fum negru se ridică deasupra stadionului. Vine din stradă însoțită de zgomotul alarmelor de mașină. Gândești cu voce tare: „Înseamnă că s-au întâlnit”. Oamenii, curioși intrați încă din timp în arenă, fug spre înaltul tribunei și privesc în jos. „E clar, s-au întâlnit…”, repeți mecanic, parcă pentru a primi o confirmare din jur. „Stai liniștit, nu sunt jigodiile de la Aris! Au venit cei de la protest!”, vine lămurirea lui Manou – jumătate din ghidul în lumea ultrașilor de la Salonic. În următoarele minute, totul devine clar. Fanii lui Aris nu vin pe Toumba „pentru că meciul ar fi avut șanse infime să se termine cu bine”, iar protestul în cauză a fost al suporterilor lui PAOK. „Pentru câțiva băieți din peluză care acum sunt arestați. Noi nu susținem cauza lor, pentru că au fost arestați pe bună dreptate. Au făcut niște infracțiuni, lucruri care nu au legătură cu fotbalul sau cu PAOK”, continuă grecul. Peluza se umple rapid, în timp ce restul stadionului rămâne aproape gol. „Acolo stau oamenii comozi, vin mai târziu la meciuri”, e ironic Leonidas, care arată brusc cu degetul spre culoarul din față pe care se intră în stadion. Faci ochii mari. Apoi taci câteva secunde. Întorci privirea în stânga și în dreapta cu gândul că ceilalți din jur îți vor explica anomalia. Nimic… Întrebi, chiar dacă ești stânjenit de calmul celorlalți: „Ce caută un preot aici, în galerie?”.
Același rânjet superior care devine tot mai enervant apare pe fețele celor doi: „Ce, nu știai?”. Nu-ți rămâne decât să ridici umerii și să iei fața omului care întreabă „De unde Dumnezeu aș fi putut să știu că preoții greci sunt și ultrași?”
Trei preoți și ora rămasă până la start
Povestea preoților din galerie este una cu care fanii lui PAOK se mândresc: „Nu cred să existe așa ceva la o altă echipă”, spun Leonidas și Manou. Cel mai bătrân dintre ei este Christos Mitsios, un membru marcant al galeriei din Gate 4. Preotul trecut de 60 de ani a avut însă de suferit din cauza pasiunii sale pentru PAOK, după ce un videoclip cu el în mijlocul ultrașilor a ajuns pe internet. „Cânta alături de alți băieți un cântec împotriva lui Olympiakos. Avem o scandare specială pentru preot: «Părinte, părinte, vino să le-o tragem ăstora din Pireu»”, explică Leonidas. Iar Biserica din Grecia a vrut să-l scoată pe Mitsios din rândurile ei pentru legătura sa strânsă cu galeria. Lucru imposibil de realizat din cauza protestelor fanilor! Aceștia au ieșit în stradă și au organizat campanii de susținere pentru preotul-ultras până când Biserica l-a repus în funcție.
Rămâi cu privirea îndreptată spre bărbatul cu barbă și sutană care stă la câteva scaune în fața ta și simți cum două mâini se prind de umerii tăi. Apoi încep să sari. Și sari până când pe tricou apar urme de transpirație, iar inima bate mai tare decât tobele din fața peluzei. În scurtele pauze te repezi spre sticla de apă de sub scaun. Iar cântecele par să nu se mai oprească, spre amuzamentul lui Manou, care observă chinul jurnalistului.
– Pare că ai obosit… – Un pic, nu sunt obișnuit… – Ha-ha! Și până la meci mai e o oră, ha-ha! – Poftim?!
Te uiți imediat la ceas, iar confirmarea vine ca o palmă peste frunte. Ești epuizat, picioarele te dor mai rău decât după o zi agitată de lucru și meciul nici măcar n-a început?! Continui să sari și să țipi, chiar dacă prinzi cântecele precum lăutarii, după ureche, doar pentru a nu strica armonia miilor de oameni în negru. Pe gardurile peluzei, tricourile, steagurile și fularele galbene – ale lui Aris, bineînțeles – ard de minute bune. Fumul te îneacă. Doar pe tine, pentru că ceilalți au toți fularele trase peste gură și nas.
Sfrrrrrrrrrrrr! Sfrrrrrrrr! Recunoști sunetul. Sunt sutele de torțe introduse în stadion, care acum acoperă totul. Senzația te golește de orice temeri și privești fascinat în marea de fum roșu. Meciul a început și pe teren. Cu două ore întârziere față de cel din tribune.
Cântecul nu s-a oprit până la final, iar alte zeci de torțe au aprins stadionul la fiecare dintre cele patru goluri ale echipei lui Costin Lazăr. Ieși din stadion răgușit, cu tricoul mototolit și esti transpirat leoarcă. Te uiți în jur și îți spui: „Aș vrea să fiu, măcar un minut, jucător aici”.
Așa ceva nu există în Europa! Suporterii trăiesc pentru PAOK, vin și urmăresc antrena-mentele, sunt implicați activ în viața echipei. O asemenea atmosferă am văzut doar în America de Sud Ilie Dumitrescu, ex-antrenor PAOK
Când te uiți în tribune la ceea ce fac oamenii aceștia, te simți cu adevărat fotbalist. La primul meci aici, în timpul încălzirii, eram mai mult atent la tribune decât la exerciții Costin Lazăr, mijlocaș PAOK
Toți cei care vor aprinde torțe pe stadion vor merge direct la pușcărie. Vor fi luați de acasă, amendați și băgați la închisoare Dumitru Dragomir, președinte LPF în urmă cu trei ani
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER