Spitalul Drogba!**

Fotbalistul echipei Chelsea Londra, Didier Drogba, a donat trei
milioane de lire sterline pentru construirea unui spital în țara
sa, Coasta de Fildeș, informează cotidianul The Sun.

Potrivit sursei citate, Drogba a decis să investească într-un
spital banii ce ar fi trebuit să îi revină dintr-un contract cu
Pepsi.

Spitalul, care va purta numele lui Drogba, va fi operațional la
sfârșitul anului viitor. Terenul pe care va fi construit spitalul a
fost deja cumpărat. Centrul medical va avea o capacitate de 150-200
de paturi.

Pentru el înseamnă enorm să îi ajute pe cei de acasă, mai
puțin norocoși decât el. A câștigat milioane din fotbal și
consideră că este momentul să dea ceva înapoi
„, a declarat
un apropiat al lui Drogba.

Didier Drogba a spus că a decis să construiască un spital, după ce
a văzut în ce condiții sunt îngrijiți bolnavii în țara sa.

Când am vizitat un spital din Abidjan, în acest an, am
fost șocat de condițiile groaznice de acolo. Auzim de tot felul de
boli incurabile, dar copiii de acolo ar putea muri și de diabet,
pentru că nu există insulină disponibilă. De aceea am decis ca
primul proiect al fundației Didier Drogba să fie construirea unui
spital și asigurarea fondurilor pentru acesta, astfel încât oamenii
să primească îngrijirile medicale de bază și să rămână în
viață
„, a afirmat Drogba.

sursa: Mediafax

Publicat: 12 11. 2009, 13:29
Actualizat: 12 11. 2009, 13:33