„Spun asta din sursă sigură!”. Griezmann e mai hotărât ca niciodată să meargă la Barcelona. Noi detalii despre transferul verii în Europa
Transferul lui Antoine Griezmann (28 de ani) prinde, din nou, din ce în ce mai mult contur. Atacantul francez de la Atletico Madrid, campion mondial cu Franța în vara lui 2018, regretă că a ales să rămână pe Wanda Metropolitano și acum e gata să accepte chiar și un salariu mai mic pentru ca mutarea pe Camp Nou să se poată realiza.
Jerome Rothen, fostul fotbalist al lui AS Monaco, este comentator acum la RMC, în Franța, și a scos la iveală noi detalii care vorbesc de la sine despre cât de aproape este transferul lui Griezmann de la Atletico Madrid la Barcelona. „Pot să spun dintr-o sursă sigură, Antoine Griezmann va merge la FC Barcelona în vara anului viitor. Barcelona va plăti clauza de reziliere”, a spus Rothen, în timpul emisiunii „After Foot”, difuzată la RMC Sport.
Griezmann are un salariu de 23 de milioane de euro pe an la Atletico, în timp ce la Barcelona ar fi gata să se muluțumească cu „doar” 16 milioane de euro.
În această vară, clauza de reziliere a lui Griezmann scade de la 200 la 120 de milioane de euro, iar ea face parte dintr-un contract pentru care șefii lui Atleti au făcut eforturi financiare deosebite. Anul trecut, l-au convins pe Griezmann să rămână la Madrid cu un salariu de 23 de milioane de euro, fără taxe. Acum, francezului e gata să accepte de la Barcelona unul de „doar” 16 milioane de euro.