Spurs ‘respiră’ după revenirea lui. Chiricheș, între cei mai buni la un capitol esențial. Cum i-a cucerit pe englezi
Tottenham a reușit doar un egal, 2-2 în fața celor de la Manchester United, dar pentru Spurs poate fi considerat un pas înainte față de umilința cu cei de la Manchester City. Chiricheș a revenit ca titular în campionat, iar acest lucru s-a simțit în teren. Fanii se pot considera acum mulțumiți, mai ales în condițiile în care ultima înfrângere, cu City, a fost pusă și pe seama absenței românului.
Deși nu a excelat în meciul cu Rooney și compania, Chiricheș și-a câștigat suporterii prin faptul că a fost ireproșabil la unul dintre cele mai „gustate” capitole: tacklingul.
5 tackling-uri reușite a avut Chiricheș și niciunul ratat. Fostul stelist a fost depășit la acest capitol doar de închizătorul Dembele, care a bifat 6 astfel de procedee.
Dintre colegii din apărare, Dawson nu a avut niciun tackling, în timp ce Vertonghen a reușit 3 astfel de acțiuni. Un singur alt coleg a mai reușit 5 tacklinguri: Aaron Lennon.
Tottenham: Lloris; Walker, Chiriches, Dawson, Vertonghen; Paulinho, Sandro; Lennon, Dembele, Chadli; Soldado. Rezerve: Friedel, Kaboul, Capoue, Holtby, Sigurdsson, Townsend, Defoe
Manchester United: De Gea; Smalling, Vidic, Evans, Evra; Cleverley, Jones; Welbeck, Kagawa, Valencia; Rooney. Rezerve: Rafael, Anderson, Lindegaard, Hernandez, Nani, Young, Fellaini.
Tottenham Hotspur, cu Vlad Chiricheș integralist, a terminat la egalitate, duminică, pe teren propriu, scor 2-2, cu echipa Manchester United, în etapa a XIII-a a campionatului Angliei.
Golurile gazdelor au fost marcate de Kyle Walker ’18 și Sandro ’54.
Pentru Manchester United a înscris Wayne Rooney, în minutele 32 și 57, ultimul gol din penalti.