Stanciu exclude un posibil transfer în Premier League: „Antrenorul nu și-a pierdut încrederea în mine! Îi sunt recunoscător și nu vreau să-l dezamăgesc!”
Nicolae Stanciu pare să-și fi descoperit cadența la Anderlecht după un început mai slab de sezon și nu are de gând să plece din Belgia. Englezii au scris în ultima săptămână că românul este dorit în Premier League, de Sunderland, însă Stanciu lasă de înțeles că nu este dispus să schimbe campionatul atât de repede.
„Weiler e foarte important pentru mine. Nu și-a pierdut niciodată încrederea în mine și m-a lăsat în primul ’11’, chiar dacă eram criticat din toate părțile. El a venit la mine și mi-a zis să uit de toate astea și să mă concentrez, pentru că rezultatele vor veni. Îi sunt recunoscător și nu vreau să îl dezamăgesc. Obiectivul e să câștigăm campionatul și sunt sigur că vom reuși asta”, a declarat Stanciu pentru anderlecht-online.be.
Românul în vârstă de 23 de ani a marcat cinci goluri în ultimele opt partide din Belgia și a mai domolit valul de critici venit pe adresa sa. Stanciu a fost cumpărat de Anderlecht în această vară de la Steaua pentru o sumă ce poate ajunge la 9,8 milioane de euro în funcție de bonusuri.