Dominique D’Onofrio a fost numit miercuri în funcția de antrenor principal al echipei Standard Liege, înlocuindu-l pe românul Ladislau Boloni, care a demisionat în urma rezultatelor nesatisfăcătoare, a anunțat site-ul oficial al grupării belgiene, citat de La Dernier Heure.
D’Onofrio ocupa postul de director sportiv la Standard și a mai pregătit gruparea din Liege în perioada septembrie 2000 – iunie 2006. D’Onofrio va fi ajutat de secunzii Siramana Dembele, Jean-Francois Lecomte și Guy Namurois.
Antrenorul secund al lui Ladislau Boloni, Joachim Preto, a părăsit și el formația belgiană.
Tehnicianul român Ladislau Boloni și-a prezentat, miercuri, demisia din funcția de antrenor al echipei Standard Liege, la care este legitimat atacantul Gheorghe Grozav. Înțelegerea dintre cele două părți a fost reziliată pe cale amiabilă. În ultimul sezon și jumătate Boloni a pregătit pe Standard Liege reușind să câștige campionatul Belgiei la finalul sezonului 2008/2009, dar și Supercupa Belgiei în 2008. Standard Liege a ocupat locul trei în grupa H a Ligii Campionilor din acest sezon și a obținut calificarea în 16-imile de finală ale Ligii Europei.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER