Start DEZASTRUOS pentru Nicoliță!** A fost cel mai slab de pe teren și riscă să piardă echipa! Cine îi amenință postul
Start slab de sezon pentru Bănel Nicoliță la Saint-Etienne. Fostul stelist a fost titularizat de tehnicianul Cristophe Galtier în partida cu Toulouse, din etapa a doua a campionatului, însă verzii au înregistrat o nouă înfrângere, scor 1-2.
Considerat de cei de la football.fr cel mai slab jucător de pe teren (a primit nota 4.5), Nicoliță nu a rezistat pe teren decât 61 de minute, fiind înlocuit cu Romani Hamouma, în momentul în care adversarii conduceau cu 2-0.
„Nicoliță a fost absent în defensivă și a avut o evoluție extrem de discretă„, scriu francezii.
În prima etapă din Ligue I, Bănel Nicoliță nu a jucat deloc în înfrângerea cu Lille (1-2), însă antrenorul lui Saint-Etienne i-a dat șansa să evolueze din primul minut cu Toulouse. Din păcate pentru internaținalul român, acesta nu a reușit să profite de șansă, iar presa din Hexagon notează că acesta ar putea să piardă cursa cu Hamouma pentru titularizare. În vârstă de 25 dea ani, Hamouma a venit la Saint-Etienne în această vară, de la Caen, și a înscris deja un gol, în prima etapă, când a jucat tot din postura de rezervă. Mai mult, Hamouma a contribuit decisiv și la golul marcat de echipa sa în partida de aseară obținând o lovitură de la 11 metri în prelungiri.