Liverpool e interesată de fundașul de bandă stângă Jonas Hector, care a fost titular în toate cele șase partide disputate de Germania la Euro 2016. Conform Bild, managerul Jurgen Klopp s-a interesat de prețul cerut de FC Koln în schimbul jucătorului, însă nu a fost foarte mulțumit de răspunsul primit.
Hector (26 de ani) e cotat de gruparea din Bundesliga la 30 de milioane de euro, sumă considerată prea mare de Klopp pentru un fundaș. Hector a fost unul dintre cei mai buni jucători ai Germaniei la turneul final din Franța și, pe lângă Liverpool, a atras atenția și altor grupări importante de pe continent.
Daily Mirror notează că și Tottenham s-a înscris în cursa pentru jucător, în cărți pentru transfer fiind la un moment dat și Barcelona, care pare însă să-și fi acoperit postul respectiv prin aducerea lui Lucas Digne, de la PSG.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER