Ștefan Radu a fost adevăratul „diavol”** de pe San Siro!

Ștefan Radu (foto, în stânga) a fost integralist și a jucat fără
greșeală în partida pe care Lazio a terminat-o la egalitate
duminică, scor 1-1, cu AC Milan, în etapa a 31-a din Serie A.
„Diavolul” a ratat astfel șansa de a se apropia la un punct de
liderul Inter.

Radu le-a în­curcat planurile celor de la AC Milan. Fundașul
român a avut o evoluție remarcabilă, fiind considerat unul dintre
cei mai buni jucători de pe teren. „Inzaghi nu a mișcat în fața lui
Radu. Atacantul lui Milan a încercat să-l surprindă de câteva ori,
însă fundașul român a fost foarte atent și i-a anticipat toate
mișcările. A relansat atacurile lui Lazio cu precizie”, a scris
Gazzetta Dello Sport despre fundașul român, care a primit nota 6
din partea cotidianului italian.

Milan
se îndepărtează de titlu

Cu șapte etape înainte de finalul campionatului, lupta pentru titlu
din Serie A este foarte strânsă. Inter nu s-a putut detașa în
fruntea clasamentului după ce a pierdut la AS Roma, scor 1-2, iar
Milan a ratat șansa de a-i egala pe romani la puncte după ce a
remizat cu Lazio pe „San Siro”. Echipa lui Mourinho a rămas pe
prima poziție, având 63 de puncte.

„Imbatabil! Radu nu a greșit nicio minge și a fost
printre cei mai buni de pe teren”,
Tuttomercatoweb.com,
site italian

Publicat: 30 03. 2010, 08:50
Actualizat: 30 03. 2010, 09:00