„Ștefan Radu a fost mereu în urma lui Beckham!”

Site-ul tuttomercatoweb.com a scris că fundașul Ștefan Radu a fost mereu în urma mijlocașului David Beckham, în partida pe care echipa Lazio Roma a pierdut-o, duminică, pe teren propriu, scor 0-3, în fața formației AC Milan, în etapa a XXI-a a campionatului Italiei.

Sursa citată l-a notat cu 4 pe internaționalul român. "Românul a început sigur partida, dar pe parcurs a devenit tot mai lent. A fost mereu în urma lui Beckham, adversarul său direct care l-a depășit constant în duelurile directe. A ratat majoritatea intervențiilor și a fost inexistent în faza ofensivă", a scris tuttomercatoweb.com

Agenția Datasport i-a acordat nota 5 lui Ștefan Radu. "Sunt puține lucruri de spus despre el. Nu a atacat și nu s-a apărat așa cum ar fi trebuit", a scris Datasport.

Pe de altă parte, Gazzetta dello Sport scrie că fundașul român a jucat dur și ar fi putut fi eliminat încă din debutul partidei. "Totul a început cu faultul criminal al lui Radu, crampoanele acestuia înfigându-se adânc în gamba englezului. Șansa a fost că era doar minutul 2 și arbitrul nu a dorit să strice echilibrul meciului încă din debut. Dar, faultul în sine era de eliminare", încheie cunoscutul cotidian peninsular.

Ștefan Radu a primit un cartonaș galben în minutul 46 și a fost înlocuit în minutul 75, cu Kolarov, în partida pe care echipa Lazio Roma a pierdut-o, duminică, acasă, cu scorul de 0-3, în fața formației AC Milan, în etapa a XXI-a din Serie A.

Publicat: 02 02. 2009, 11:24
Actualizat: 02 02. 2009, 11:59