Ștefan Radu a primit vestea pe care o aștepta de mult timp! Românul va reveni pe postul care l-a consacrat, cu Torino
Românul Ștefan Radu și-a revenit complet după accidentarea care l-a ținut departe de gazon timp de câteva luni și și-a recăpătat rapid statutul de titular indiscutabil al lui Lazio, precum și banderola de căpitan. Acestea nu sunt, însă, singurele vești bune pentru fostul dinamovist. Potrivit presei din Italia, antrenorul Vladimir Petkovic intenționează să-i îndeplinească românului una dintre cele mai mari doleanțe de la sosirea la gruparea din Serie A.
Consacrat la Dinamo pe postul de stoper, Ștefan Radu le-a cerut antrenorilor care s-au perindat pe banca lui Lazio să fie utilizat în centrul apărării, dar s-a lovit de fiecare dată de un refuz, fiind preferat în banda stângă, și cu rare excepții a evoluat pe poziția dorită, când echipa era lovită de accidentări. De altfel, și la convocările de la naționala României, el a fost folosit tot în bandă.
Acum, din cauza fragilității arătate de cuplul de apărători Mickael Ciani – Lorik Cana, Petkovic intenționează să-i dea o șansă românului de a demonstra în meciul cu Torino că este o variantă mai bună pentru acest post.
11 meciuri a jucat Ștefan Radu pentru Lazio în acest sezon, în toate competițiile