*S-a rupt blestemul. Lazio a învins-o pe Juve, scor 2-1 și s-a calificat în finala Cupei. Echipa din Capitala Italiei nu o mai învinsese pe rivala din Piemont de 9 meciuri, suferind în această perioadă 6 înfrângeri. Ultima victorie asupra bianconerilor a fost bifată în aprilie 2009, când Mauro Zarate și Aleksandar Kolarov au înscris, pentru o victorie cu 2-1, în Cupa Italiei. Tot Cupa a fost competiția care a oprit seria de ineficacitate a biancoceleștilor.
Lazio este, așadar, prima echipă calificată în finala Cupei Italiei și visează la un nou trofeu după o pauză de patru ani. În 2009, formația lui Delio Rossi se impunea pentru ultima oară în a doua competiție ca valoare din Peninsulă, iar Ștefan Radu&Co au toate șansele să reediteze acea performanță.
La adăpostul scorului din tur, când Stefano Mauri aducea o egalare nesperată, Lazio a intrat decisă să interpreteze o partitură defensivă și să puncteze, pe contra-atac. Gazdele au cedat, așadar, în mod deliberat inițiativa, aglomerând foarte bine și închizând toate culoarele.
Conte și arbitrii, cauzele eșecului lui Juve
Tactica gândită de tehnicianul bosniac a fost facilitată și de decizia lui Conte de a ține pe bancă jucători ca Pogba, Marchisio, Pirlo, Qualiarella sau Matri, dar și de deciziile arbitrului. După ce a avut parte de un tratament „special” în partida din campionat cu Genoa, când i s-au refuzat 3 penalty-uri, „Bătrâna Doamnă” a avut parte de un „deja-vu” pe Olimpico. Arbitrul Banti i-a refuzat două lovituri de pedeapsă clare, prima chiar în debutul meciului, când Vucinic a fost secerat în careu de Marchetti. De notat că și formația lui Radu Ștefan putea primi un penalty, la finalul primei reprize, dar arbitrul a ținut să fie „echidistant”.
Cu 5 Cupe în vitrina de trofee (din tot atâtea prezențe în finală), Lazio așteaptă să vadă pe cine va întâlni în ultimul act. În a doua semifinală din Cupă se întâlnesc Inter și Roma. Pe Stadionul Olimpic din Capitala Italiei Totti&Co s-au impus cu 2-1.
Radu Ștefan – evoluție bună, dar a greșit la gol
Considerat a fi talismanul lui Lazio, formație care, până la meciul din weekend, contra lui Chievo, nu pierduse niciun meci din cele 16 disputate de la revenirea fundașului român, Radu Ștefan a avut o evoluție în nota sa obișnuită.
A avut un travaliu bun, reușind să îi stopeze în repetate rânduri pe Isla și Vidal, dar a sprijinit foarte bine și ofensiva. De altfel, cea mai mare ocazie a biancoceleștilor din prima repriză l-a avut în prim plan pe fostul dinamovist. După o incursiune foarte bună, pe stânga, pasa excelentă a românului nu a fost fructificată de Hernanes, care a tras peste, din poziție centrală.
Toată munca depusă de fundașul român putea fi dată uitării, însă, în final, când a gafat nepermis și i-a permis lui Vidal (min 90+1) să înscrie. O partidă lipsită total de faze de poartă a avut un final incandescent. Eroarea lui Radu Ștefan trimitea meciul în prelungiri, însă Floccari, intrat în repriza secundă, a ținut să aibă ultimul cuvânt și a marcat când nimeni nu se mai aștepta (min 90+3).
FINAL Lazio – Juve 2-1 (Gonzales, min 53, Floccari, min 90+3/ Vidal, min 90+1)
A doua repriză
Min 90+6 Final meci. Lazio e în finală, după un meci anost, salvat de un final incandescent.
Min 90+4 Marchisio ratează din doi metri, singur cu poarta goală și risipește copilărește una dintre cele mai mari ocazii din întreaga carieră.
Min 90+3 Lovitură de teatru pe Olimpico. După o partidă fără ocazii, Floccari înscrie cu capul, în urma unui corner! GOOOL LAZIO!!!
Min 90+1 GOOOL JUVE! GOOL Vidal. Uriașă eroare pentru Ștefan Radu. Fundașul român nu a simțit că îl are pe Vidal în spate și a așteptat ca mingea respinsă de un coechipier să ajungă la el. Mijlocașul Bătrânei Doamne profită și înțeapă balonul.
Min 90 Nicio ocazie notabilă, însă stadionul a explodat când a văzut câte minute de prelungire a arătat pe tabelă arbitrul adițional: 6.
Min 82 Quagliarella își face relativ repede simțită prezența. Vârful italian trimite un trasor, de la 35 de metri, surprinzător, dar mingea trece destul de departe de poartă.
Min 76 Juve presează, dar ocaziile mari întârzie să apară. Conte îl aruncă în luptă și pe Quagliarella, în locul lui Giaccherini.
Min 70 Dublă schimbare, câte una pentru fiecare echipă. Floccari este trimis în locul lui Klose, care vine după o accidentare, în timp ce Juventus va avea parte și de susținerea lui Marchisio, trimis în locul lui Marrone.
Min 69 Conte mută în sfârșit. Îl aruncă în luptă pe „arhitectul” Pirlo în locul lui Padoin.
Min 66 Giovinco cere de două ori penalty la aceeași fază. Reluările demonstrează că, prima oară, existau circumstanțe pentru o lovitură de pedeapsă, Dias, trăgându-l de tricou.
Min 61 Accidentare groaznică pentru Hernanes. Mijlocașul lui Petkovic va fi transportat la spital, după ce a lovit cu putere într-o brazdă de teren. În locul lui, este introdus Lulic.
Min 53 GOOOL Lazio, GOOOL Gonzalez. După o primă repriză ștearsă, Ledesma găsește o pasă magică pentru vârful biancoceleștilor, care, din 6 metri, trimite cu capul la colțul lung!
Min 51 II Vidal este avertizat pe bună dreptate, după o intrare dură și va rata finala, în caz că Juve se califică.
Min 46 Nicio schimbare în cele două echipe, la pauză.
Desfășurarea primei reprize
Min 45+2 Final de primă repriză.
Min 45+1 Avalanșă de ocazii la poarta lui Marchetti, după o primă parte anostă. Giovingo pivoează în stilu-i caracteristic și îi păcălește pe fundașii laziali, dar șutul său este respins.
Min 45 La o fază prelungită de atac a juventinilor, Vucinic are golul în vârful bocancului, dar nu este suficient de inspirat.
Min 40 Juve vrea, însă nu poate. Decizia lui Conte de a ține pe bancă jucători ca Pogba, Marchisio, Pirlo sau Matri o face pe „Bătrâna Doamnă” impotentă în jumătatea adversă.
Min 30 Arbitrul comite o nouă eroare, de această dată în defavoarea biancoceleștilor. Klose este busculat în careu, dar nu se dictează nimic.
Min 26 O primă fază periculoasă la poarta campioanei. Ștefan Radu are o incursiune foarte bună, pe stânga, dar pasa excelentă a românului nu e fructificată de Hernanes, care trage peste, din poziție centrală.
Min 20 Meci lipsit de faze spectaculoase. La adăpostul golului marcat în deplasare, Lazio cedează în mod deliberat inițiativa, dar aglomerează foarte bine și închide toate culoarele.
Min 11 Giovinco execută șiret o lovitură liberă dintr-o poziție laterală, mingea trece peste buturile echipei gazdă.
Min 8 Arbitrul nu acordă penalty, după o intrare dură a lui Marchetti la Vucinic
Min. 1 Fluier de start, Radu Ștefan este titular și joacă în banda stângă. Juventus atacă în această repriză la poarta din stânga
Echipele de start:
LAZIO: Marchetti – Ciani, Biava, Konko, Dias, Radu – Mauri, Ledesma, Hernanes – A. Gonzalez – Klose
Antrenor: Vladimir Petkovic
Rezerve: Bizzarri, Kozak, Lulic, Cana, Brocchi, Cavanda, Zauri, Carizzo, Candreva, Floccari, Stankevicius
JUVENTUS: Storari – Barzagli, Bonucci, Peluso, Isla – Vidal, Padoin, Marrone, Giaccherini – Giovinco – Vucinic
Antrenor: Antonio Conte
Rezerve: Buffon, Caceres, Pogba, Marchisio, De Ceglie, Pirlo, Lichsteiner, Matri, Rubinho, Quagliarella
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER