Englezul Steve McClaren, care a adus echipei Twente primul titlu de campioană, a devenit, vineri, primul tehnician din străinătate ales antrenorul sezonului în Olanda.
Fostul selecționer al Angliei, care în sezonul viitor va antrena echipa germană Wolfsburg, a primit vineri seară, la Tillburg, premiul „Rinus Michels”, ce i-a revenit în urma voturilor antrenorilor din Olanda. Anul trecut, premiul a fost câștigat de Louis Van Gaal.
Pentru titlul de „antrenorul sezonului” mai erau nominalizați Martin Jol (Ajax Amsterdam), Mario Been (Feyenoord) și Gertjan Verbeek (Heracles Almelo).
Sursa: Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER