Fundașul echipei Queens Park Rangers, Steven Caulker, a fost încătușat după ce a fost acuzat că ar fi furat o cutie de brânză Philadelphia în valoare de 1,85 de lire sterline (2,36 euro), deși salariul său săptămânal este de 40.000 de lire (51.000 de euro), informează The Independent.
Incidentul s-a petrecut într-un magazin al lanțului Tesco din Weybridge, Surrey.
Jucătorul a fost lăsat să plece, după ce ar fi avut loc o confuzie la magazin.
Martorii care au discutat cu reporterii The Sun au declarat că jucătorul a părăsit magazinul, dar se întorcea cu brânza în mână atunci când poliția a ajuns și l-a încătușat.
Jucătorul a fost destul de speriat când poliția l-a arestat, dar a fost lăsat să plece, după ce s-a constatat că a fost o confuzie la plata cutiei de brânză.
„Poliția a fost chemată după ce au apărut acuze de furt din magazin în cursul zilei de marți. Problema a fost rezolvată la magazin, iar colegii noștri au decis să nu facă plângere„, a declarat un purtător de cuvânt al Tesco.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER