Steven Gerrard, iritat de incidentul în care a fost implicat Ianis Hagi în meciul cu Hibernian: „E foarte josnic!”. Ce i-a transmis jucătorul român, pe teren, adversarului care l-a lovit

Steven Gerrard, antrenorul lui Ianis Hagi la Rangers, a comentat incidentul în care a fost implicat mijlocașul român, din meciul din deplasare, cu Hibernian, scor final 2-2. Tehnicianul consideră că decizia arbitrului a fost una mult prea blândă pentru gestul la care a fost supus Ianis de către un adversar.

Faza care a încins spiritele pe Eastern Road s-a petrecut în minutul 35, atunci când Ianis Hagi a fost lovit puternic peste de față de către Ryan Porteous, fundașul de 21 de ani de la Hibernian. Arbitrul central i-a acordat doar cartonaș galben acestuia, ceea ce a enervat la culme nu doar staff-ul tehnic al oaspeților, ci și pe jucătorii din teren ai formației din Glasgow.

Steven Gerrard a comentat incidentul în care Ianis Hagi a fost lovit peste față de către un adversar, în meciul cu Hibernian

La pauză, nervii au izbucnit cu adevărat. Colegii lui Ianis au intrat într-o altercație cu cei de la Hibernian pe drumul spre vestiare, iar situația tensionată a continuat chiar și după fluierul final al arbitrului, atunci când au refuzat să dea mâna cu fundașul care l-a lovit pe Hagi jr..

După meci, Steven Gerrard a fost și el un car de nervi și nu s-a putut abține din a comenta arbitrajul, dar mai ales gestul total necugetat al tânărul jucător advers. Legenda lui Liverpool a dezvăluit și ce i-a transmis Ianis Hagi pe teren celui care i-a aplicat procedeul total nesportiv.

„Cred că se putea lua o măsură mai dură, dar nu a depins de mine. După acel incident, i-a spus lui Tavernier că nu știe să piardă. E ceva foarte josnic din partea lui. Anul trecut, când era condus cu 3-0, a fost eliminat”, a declarat Steven Gerrard la conferința de presă de după meci.

Omologul lui Stevie G. i-a surprins pe jurnaliști, atunci când a fost întrebat dacă Porteous merita să fie eliminat. Acesta a răspuns sec „nu” și a început să râdă. Ianis Hagi a trecut repede peste momentul dificil și a reușit să ofere un assist.

Publicat: 21 09. 2020, 09:28
Actualizat: 21 09. 2020, 20:08