Știrea pe care nimeni nu ar fi crezut-o în urmă cu 10 ani. Incredibil: cluburile din China au plătit mai mulți bani pe transferuri decât Premier League sau Bundesliga
Cluburile din prima ligă de fotbal din China au făcut transferuri totale de 136 de milioane de euro, cu 20 în plus față de prima ligă din Anglia, informează site-ul goal.com, citat de Hotnews.
Ramires, adus de la Chelsea, de Jiangsu Suning, echipa antrenată de Dan Petrescu, pentru 28 de milioane de euro, este cea mai scumpă mutare în această perioadă de transferuri.
În prima ligă din China, s-au cheltuit 136 de milioane de euro, iar în liga a doua, unde a ajuns și Constantin Budescu, s-au dat 43 de milioane pe transferuri. În Premier League (Anglia), suma cheltuită este 116 milioane de euro, iar în Serie A (Italia), 57 de milioane de euro. În Bundesliga (Germania), transferurile au costat, în total, 36 de milioane de euro.
Drepturile de televizare pentru prima ligă de fotbal chineză, pentru următoarele cinci sezoane, au fost achiziționate, cu 1,2 miliarde de dolari, de Li Ruigang, unul dintre cei mai bogați oameni din țară.
Jurnaliștii britanici spun că sumele investite în fotbalul din China nu sunt întâmplătoare. Președintele țării asiatice, Xi Jinping, vrea să organizeze o ediție a Campionatului Mondial.