„Știți cine e micuțul ăsta?”. Dries Mertens, omul care i-a dedicat goluri lui Neșu, un nou gest senzațional. Cum schimbă rețelele de socializare destine
O fotografie postată pe conturile de Instagram și Twitter ale lui National Geographic l-a emoționat pe Dries Mertens (27 de ani). Fotbalistul lui Napoli îi va oferi un tricou unui micuț din Guinea, care învăța franceza la școala din localitatea sa, după ce a observat că acesta purta un tricou mai vechi
Dries Mertens este cunoscut în România atât pentru golurile marcate la PSV Eindhoven sau Napoli, dar mai ales pentru susținerea pe care i-a arătat-o lui Mihai Neșu. Fost coleg cu românul la Utrecht, Mertens l-a vizitat în spitalul din Utrecht, dar și în Statele Unite, acolo unde „Bichonul” a încercat să se recupereze la o clinică specializată din California. „Mihai este foarte puternic. Eu nu cred că aș fi fost la fel dacă pățeam ce-a pățit el”, spunea atunci Mertens, care s-a transferat la PSV Eindhoven în 2011. Micuțul mijlocaș belgian, care măsoară doar 1,69m, nu l-a uitat niciodată pe fostul său coechipier. După un gol marcat pe 18 februarie 2013, într-un meci contra fostei sale echipe, Utrecht, Mertens l-a omagiat din nou pe Neșu. Sub tricoul de joc, pe care l-a ridicat imediat după gol, stătea scris „Mihai Neșu 3”.
Puterea social-media ajunge până în Guinea
Doi ani mai târziu, Mertens a demonstrat încă o dată că, mai presus de un jucător de top, e și un caracter senzațional. Totul a pornit de la o fotografie postată de Pete Muller, un fotograf care lucrează pentru National Geographic, din Guinea. Fotografia înfățișa un grup de copii care luau lecții de franceză, iar în colțul din dreapta apărea și un micuț care purta un tricou inscripționat cu numele lui Mertens. Imediat, belgianul a încercat să afle cine este copilul și cum poate lua legătura cu el pentru a-i oferi cel mai nou tricou al lui Napoli, cel din acest sezon. Povestea pare că are happy-end, fotograful contactându-l pe fotbalistul lui Napoli.