Stoichiță a plecat de la Apollon Limassol! „Mai mult, nu se putea!”** Ce spune despre o revenire la Steaua

Mihai Stoichiță și-a încheiat aventura în Cipru. Antrenorul român și-a reziliat contractul cu Apollon Limassol, grupare pe care o antrena din noiembrie 2011.

Stoichiță a lăsat-o pe Apollon pe locul 7 în clasament, cu 33 de puncte după 23 de etape, și spune că a plecat din cauza problemelor financiare de la club.

„M-am întâlnit astăzi de dimineață cu președintele clubului și l-am anunțat că plec. N-am de ce să mai stau, pentru că nu există nicio perspectivă de mai bine. Situația financiară a clubului nu este deloc una bună, așa că nu putem visa să facem performanță în sezonul următor.

Eu mi-am făcut treaba cât am putut de bine, am menținut echipa în prima ligă din Cipru. Mai mult, nu se putea. Oricum, n-am avut ca obiectiv să duc echipa în cupele europene. Deocamdată, n-am nicio ofertă. O să iau o pauză o perioadă, apoi voi vedea ce voi face”, a declarat Mihai Stoichiță pentru evz.

„Nu mă gândesc eu acum la Steaua. Lăsați-l pe Ilie Stan să-și facă treaba acolo, măcar până la vară”, a mai spus Stoichiță.

Publicat: 08 03. 2012, 14:56
Actualizat: 08 03. 2012, 14:58