Stoicikov amenință cu FIFA și UEFA

Celta Vigo, fosta formație antrenată de bulgar, este una dintre victimele blaturilor din fotbalul spaniol. Hristo Stoicikov a fost unul dintre primii care au sărit ca arși imediat după ce mass-media iberică a dezvăluit posibila existență a unor meciuri aranjate în Primera și Segunda Division. Motivul acestei reacții virulente a fostului star de la FC Barcelona este că Celta Vigo, echipă care era antrenată atunci de Stoicikov, a fost una dintre formațiile afectate direct de unul dintre aceste blaturi. Mai precis, este vorba despre meciul câștigat de Athletic Bilbao cu 2-0 în fața lui Levante, în urma căruia bascii au evitat retrogradarea la sfârșitul sezonului 2006-2007.

Cea care a luat drumul diviziei secunde, în urma jocului rezultatelor, a fost Celta Vigo. „Dacă se confirmă «blatul» dintre Athletic și Levante, voi merge personal să vorbesc cu Platini și Blatter. Atunci a fost influențată soarta unei echipe care merita să rămână în Primera Division”, a spus Stoicikov. De remarcat este faptul că aranjamentul dintre Levante și Bilbao a ajuns și la urechile lui Angel Maria Villar, președintele Federației spaniole și fost jucător și actual suporter al bascilor, care a închis însă ochii!

Publicat: 06 12. 2008, 08:55
Actualizat: 06 12. 2008, 09:39