Vlad Chiricheș a reușit primul său gol în tricoul lui Tottenham, în victoria obținută pe terenul lui Fulham, scor 2-1.
Fostul stelist a marcat golul egalizator, în minutul 73 al partidei, iar performanța sa din ultimul meci l-a propulsat în topul celor mai buni jucători din Premier League, în viziunea site-urilor de profil din Marea Britanie.
Sports Mole îl plasează pe român în TOP 5 cei mai buni jucători ai etapei, într-o rundă în care Luis Suarez (Liverpool), Eden Hazard (Chelsea), Yaya Toure (Manchester City) sau Mesut Ozil (Arsenal) au strălucit pur și simplu. Englezii consideră că fostul stelist a fost esențial pentru Tottenham în partidele ce au urmat umilinței de pe terenul lui City (0-6), când Chiricheș nu a fost utilizat.
„Vlad Chiricheș a avut nevoie de ceva timp pentru a-și face simțită prezența pe White Hart Lane, după ce a venit la Tottenham în vară, într-o afacere de 9.5 milioane de euro pentru Steaua București.
Totuși, după ce echipa lui a pierdut cu 6-0 în fața lui Manchester City, fundașul român a ajutat-o pe Spurs să evite înfrângerea în ultimele trei meciuri și în plus a reușit primul său gol pentru club, în fața lui Fulham.
Cu Tottenham condusă, Chiricheș a egalat pentru clubul din Nordul Londrei cu un șut speculativ de la 25 de metri, care a mângâiat interiorul barei în drumul său spre plasă. I-a oferit astfel lui Tottenham șansa de a obține o victorie, scor 2-1, pe Craven Cottage, iar Chiricheș poate spera să apară și în fața lui Sunderland, în weekend„, notează sportsmole.co.uk.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER