Barcelona nu a avut milă de Levante, pe care a învins-o cu 3-0, în etapa a 18-a din La Liga, iar meciul a fost unul special pentru Leo Messi și Luis Suarez.
Starul argentinian a dat startul balului devreme, în minutul 12, când a reușit o combinație spectaculoasă cu Jordi Alba și a deschis scorul cu un șut superb, din vole, la colțul lung, marcând la meciul cu numărul 400 în tricoul Barcelonei. La 26 de minute distanță, Sergi Roberto a pasat asemănător pentru Suarez, uruguayanul a șutat, mingea a fost deviată și l-a păcălit pe Oier, înainte ca Paulinho, în prelungiri, să stabilească scorul final.
A fost golul cu numărul 400 din cariera lui Suarez, care a devenit, astfel, al șaptelea cel mai bun marcator din istoria clubului de pe Camp Nou. Deși a venit în Catalonia de doar două sezoane și jumătate, Suarez a marcat deja 131 de goluri în toate competițiile, depășindu-l pe marele Rivaldo. Evident, liderul topului e Messi, care a ajuns, contra lui Levante, la 525 de goluri.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER