Șumudică, secretos în privința lui Silviu Lung Jr: „Dacă nu ar fi Beșiktaș, ar fi altă echipă”

Silviu Lung Jr se pregătește să plece de la Kayserispor, după trei ani în poarta echipei la care a fost adus de Marius Șumudică. Românul l-ar putea înlocui pe Lloris Karius, de la Beșiktaș. Presa din Turcia notează că cele două părți ar fi bătut deja palma.

Ajuns la 30 de ani, Silviu Lung ar putea da lovitura carierei. Presa din Turcia anunță că fostul goalkeeper al Astrei s-a înșeles cu Beșiktaș, unul dintre cei trei granzi ai Turciei.

Contractul lui Silviu Lung Jr cu Kayserispor se termină în iunie 2020, astfel că românul poate pleca liber spre Istanbul. „Vulturii” îl vor pentru a-l înlocui pe Karius, germanul care aparține de Liverpool. Beșiktaș consideră că actualul portar nu își merită cei 8 milioane de euro, preț cerut de Liverpool, și vor să mizeze pe un goalkeeper cu experiență și pe care îl cunosc foarte bine din campionatul intern.

Marius Șumudică este omul care l-a adus pe Silviu Lung în Turcia, în 2017. Actualul antrenor al lui Gaziantep spune că Silviu Lung este printre cei mai valoroși portari din SuperLig. Șumi încearcă, totuși, să păstreze suspansul în privința destinației fostului portar al Astrei.

„Eu ştiu că nu îl vor mai ţine în continuare pe Karius, este împrumutat. Va pleca în vară şi au nevoie de portar. Silviu are continuitate în Turcia, a apărat foarte bine. Este cotat foarte bine, este unul dintre cei mai buni portari din Turcia la momentul acesta. Dacă nu ar fi Beşiktaş, ar fi altă echipă”, a spus Marius Şumudică la Telekom Sport.

71 de meciuri are Silviu Lung Jr în poarta celor de la Kayserispor

Publicat: 19 01. 2020, 23:55
Actualizat: 20 01. 2020, 00:10