Cosmin Olăroiu a plecat în Emiratele Arabe Unite, alegând Al Ain în detrimentul naționalei României, iar alegerea sa a fost judecată drept una bazată doar pe factorul financiar.
Totuși, ex-tehnicianul Stelei nu este singurul căruia îi face plăcere să antreneze în Orientul Mijlociu. Fostul tehnician al Stelei și al lui Dinamo, italianul Walter Zenga, mărturisește într-un interviu acordat siteului oficial al FIFA faptul că a antrena în țările arabe nu reprezintă un pas înapoi în accepțiunea sa.
„Lumea poate crede că a antrena în Arabia îți poate anula șansele de a pregăti o formație din Europa, dar eu nu gândesc așa. Nu îmi pasă nici dacă se spune că sunt un antrenor slab dacă nu sunt la o echipă din Europa. Viața mea e acolo unde mă aflu, nu unde ar trebui să fiu. Mă bucur de viața mea aici și nu mă gândesc la altceva. Momentan, lucrez la un club mare, Al Nasr, ca de altfel toate cluburile pe care le-am antrenat: Steaua, Dinamo, Steaua Roșie, Al Ain, Catania și Palermo. Oricum, rezonanța numelor nu este un mod potrivit pentru măsurarea succesului.
Cred că mai degrabă este importantă munca pe care o faci. Numele nu sunt importante. Am cucerit titlul cu Steaua, cu Steaua Roșie, dar iarăși, nu depinde totul de câte titluri cucerești. Eu am reușit să duc Catania la mijlocul clasamentului după ce în anul precedent erau la retrogradare, iar la celelalte cluburi, chiar dacă nu am stat foarte mult, tot am reușit să îmi pun amprenta”, a spus Zenga pe FIFA.com.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER