Sunt gata să vândă. Familia Berlusconi vrea să cedeze o parte din acțiunile pe care le deține la Milan: Emirates și Gazprom au intrat în cursă
UPDATE: Potrivit celor de la Corriere della Sera companiile Emirates și Gazprom se luptă pentru 30% din acțiunile clubului
Într-o țară unde rata șomajului depășește cota de 13 procente, se pare că nici fotbalul nu mai poate face față constrângerilor de ordin financiar. După Inter Milano și AS Roma, se pare că a venit rândul celor de la AC Milan să recurgă la finanțare din străinătate.
- Familia Berlusconi dorește să vândă un pachet de 20 – 30% din acțiunile clubului milanez
- Gruparea „rossoneră” se află sub tutela lui Berlusconi din 1986, o perioadă de succes în care acesta a condus clubul către câștigarea a opt titluri și cinci Ligi ale Campionilor
Conform agenției Reuters, purtătorul de cuvânt al Barbarei Berlusconi a confirmat miercuri, într-o conferință de presă, că familia Berlusconi este gata să cedeze un pachet de acțiuni AC Milan, confirmând zvonurile care susțineau că „diavolii” ar putea avea un nou proprietar. În plus, au fost confirmate călătorii ale fiicei fostului premier italian în Orientul Mijlociu și ulterior în Statele Unite ca parte din acest proces.
Clubul de pe „San Siro” are mari probleme financiare, iar această situație dificilă are un impact drastic asupra rezultatelor de pe teren. Formația antrenată de Clarence Seedorf se află în acest moment pe locul 11 în campionat, cu 42 de puncte din 31 de meciuri jucate. Șansele pentru o calificare în Europa sunt minime, echipa aflându-se la 22 de puncte de locul trei – ocupat de Napoli – ce asigură calificarea în Liga Campionilor, și la 7 puncte de a cincea poziție, ce ar asigura calificarea în Europa League.
Milan nu a mai câștigat Serie A din 2011, o mare parte din jucătorii importanți plecând de pe San Siro în sezoanele ce au urmat, acesta fiind un alt efect al problemelor financiare și impactul acestora asupra fotbalului din Italia.
11 victorii din 31 de meciuri jucate în campionat a obținut Milanul în acest sezon
Articol scris de Emanuel IVAN