„Super-agentul” Mino Raiola, gata de o nouă lovitură! Portarul Gianluigi Donnarumma nu își va prelungi contractul cu AC Milan
Portarul italian Gianluigi Donnarumma, în vârstă de 18 ani, a decis să nu își prelungească înțelegerea cu formația AC Milan, a anunțat, joi, conducerea echipei din Serie A, care a menționat că decizia jucătorului este definitivă.
Anunțul a fost făcut de către directorul general al clubului de pe San Siro, Marco Fassone, joi, într-o conferință susținută la finalul negocierilor. Conducătorul italian a precizat că Donnarumma a primit o ofertă mai importantă decât s-a relatat în presă și că portarul se va despărți de AC Milan în iunie 2018.
„Mino Raiola (n.r. – impresarul portarului) ne-a anunțat că decizia lui Donnarumma este de a nu își prelungi contractul. Decizia este finală și a fost luată de către jucător. I-am făcut o ofertă mai importantă decât s-a scris în ziare, însă el a făcut niște calcule și a decis să o refuze. Va pleca de la AC Milan pe 30 iunie 2018”, a declarat directorul general al grupării AC Milan, Marco Fassone.
AC Milan trebuie să decidă acum dacă îl va vinde în această vară pe Donnarumma, care este considerat unul dintre cei mai promițători portari din lume, sau îl va lăsa să plece gratis la finalul sezonului.
În 2015, la vârsta de 16 ani și 242 de zile, Gianluigi Donnarumma a devenit al doilea cel mai tânăr portar care a debutat în Serie A, după Gianluca Pacchiarotti, care a apărat pentru Pescara la 16 ani și 192 de zile, în 1980. El este cel mai tânăr portar care a jucat pentru echipa națională a Italiei, în 2016, la vârsta de 17 ani și 189 de zile.
Conform presei internaționale, printre echipele interesate de Donnarumma se numără Manchester United și Real Madrid. În prezent, cota sa de piață este de 25 de milioane de euro, potrivit site-ului de specialitate transfermarkt.de.
În schimb, pentru înlocuirea portarului de 18 ani, AC Milan îi monitorizează pe Neto și Pepe Reina, de la Juventus Torino, respectiv Napoli.