Mai multe mii de suporteri ai echipei Bayern Munchen s-au strâns, sâmbătă, în Marienplatz, pentru a sărbători alături de favoriții lor titlul național câștigat în acest sezon, informează AFP.
Jucătorii formației Bayern și tehnicianul Jupp Heynckes și-au făcut apariția, zâmbitori, la balconul primăriei, pentru a-și saluta fanii entuziasmați.
Fotbaliștii au primit permisiunea de a continua sărbătoarea și după festivitățile din centrul orașului Munchen și au fost scutiți de antrenamentul ce era programat duminică.
Sărbătoarea a început pe stadionul echipei Bayern, unde bavarezii s-au impus, sâmbătă, cu scorul de 3-0, în fața formației FC Augsburg, în etapa a XXXIII-a a campionatului Germaniei. După fluierul final, gazonul a fost inundat de confetti, fiind decernat și trofeul.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER