SUPER TARE! Un hoț i-a spart mașina lui Remy, fotbalistul s-a enervat, l-a prins și l-a dus la poliție
Internaționalul francez al echipei Olympique Marseille, Loic Remy, a prins un hoț, marți seară, și l-a predat poliției din Marsilia, informează sport24.com, citând o sursă apropiată de anchetatori.
Potrivit sursei citate, fotbalistul se afla pe bulevardul Grac, în cartierul Saint-Louis, când a constatat că mașina sa Audi S3 fusese spartă. El a observat că un geam era spart, astfel că a întrebat câțiva locuitori din zonă dacă au văzut ceva.
Aceștia i-au spus că un hoț acționează în acel moment pe străzile din zonă. Remy a reușit să îl oprească pe bărbatul în vârstă de 26 de ani, să îl determine să se urce în mașina sa și să îl predea ulterior unei patrule a poliției.
Suspectul, plasat în arest, are la activ mai multe conddamnări pentru fapte similare.