Cosmin Olăroiu a fost iubit de fanii lui Al Ahli Shabab. Supoterii clubului arab i-au dedicat o coregrafie specială antrenorului român la ultimul meci de campionat și primul cu noul antrenor pe bancă, Mehdi Ali. Spectatorii au întins o pânză fața lui Oli și cu trofeele câștigate de acesta.
În patru ani și jumătate, cât a stat pe banca tehnică a celor de la Al Ahli, Olăroiu a câștigat 7 trofee. Suporterii nu l-au uitat, chiar dacă a fost înlocuit cu fostul selecționer al naționalei Emiratelor Arabe Unite, Mehdi Ali.
Olăroiu și clubul din Dubai au întrerupt de comun acord colaborarea, după ultimul rezultat al românului pe banca lui Al Ahli, 1-1 cu Al Dafhra. A fost ultimul dintr-o serie de 7 egaluri consecutive, care i-au determinat pe șeici să facă o schimbare.
În prima partidă fără Olăroiu, echipa a fost învinsă categoric de liderul Al-Wasl Dubai, scor 0-3. Pe durata meciului, suporterii au afișat un banner uriaș cu chipul lui Olăroiu și cu cele șapte trofee pe care acesta le-a cucerit între 2013 și 2017.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER