Tehnicianul-revelație din prima parte a campionatului rusesc este foarte aproape să facă pasul spre o echipă mare: Dan Petrescu ar putea semna azi un contract cu Lokomotiv Moscova, echipă ce-i pune la dispoziție 20 de milioane de euro pentru cucerirea titlului în Premier League!
Conform unor surse apropiate tranzacției, patru milioane ar urma să fie folosiți pentru achiziționarea dinamovistului Gabi Torje! Parcursul foarte bun din acest sezon, dar și promovarea categorică reușită anul trecut l-au adus pe fostul fundaș dreapta al naționalei în atenția celor de la Lokomotiv Moscova, echipă ce a amânat mai multă vreme numirea unui antrenor principal. Motivul pentru care Petrescu a luat decizia de a începe negocierile cu Lokomotiv îl reprezintă situația financiară modestă a actualei sale echipe, Kuban Krasnodar. Pe lângă faptul că nu a avut un buget de transferuri consistent, mai mulți jucători acuză că nu și-au mai primit salariile de câteva luni.
Semnează azi? De altfel, el i-a și atenționat pe șefii lui Kuban că are de gând să-și găsească o altă echipă, atâta vreme cât ei nu și-au respectat promisiunile inițiale. Lucru care s-a și întâmplat! Dacă în urmă cu o lună au existat primele contacte între reprezentanții „Bursucului” și oficialii lui Lokomotiv, acum, lucrurile au intrat pe ultima sută de metri. Surse apropiate antrenorului de 43 de ani susțin că cele două părți s-ar fi înțeles în mare asupra contractului, azi urmând a fi ziua decisivă pentru semnarea actelor. La noua sa echipă, Petrescu va avea la dispoziție aproximativ 20 de milioane de euro pentru transferuri, spre deosebire de Kuban, unde tehnicianul trebuia să se orienteze preponderent către jucători liberi de contract.
Torje vine doar cu Dan Mijlocașul lui Dinamo este în atenția clubului rus de mai mult timp, însă tranzacția a fost blocată de mai multe ori din cauza prețului cerut de Dinamo. Clubul din „Ștefan cel Mare” nu pare dispus să renunțe la micuțul fotbalist pentru o sumă mai mică de 4 milioane de euro, iar agentul lui Torje a cerut un salariu de 1,2 milioane pe an pentru jucător. Totuși, venirea lui Petrescu pe banca celor de la Lokomotiv ar înlesni și transferul lui Torje, acesta fiind unul dintre jucătorii preferați ai tehnicianului. Totodată, Giovani și Victor Becali, amici de-ai lui Petrescu, ar fi făcut și ei lobby pentru cumpărarea mijlocașului.
Știu că cei de la Lokomotiv erau interesați de Dan, dar nu am auzit de negocieri între cele două părți Victor Becali, agent FIFA
În Rusia, campionatul s-a întrerupt aproape o lună, așa că am timp să analizez ce voi face. Mă voi întâlni apoi cu patronul meu și îi voi comunica decizia pe care o voi lua. Am primit mai multe propuneri Dan Petrescu, antrenor Kuban Krasnodar
Lokomotiv, un fel de Rapid al Rusiei Echipa patronată de Olga Smorodskaya s-a înființat în 1923, la fel ca echipa giuleșteană, și a reușit să cucerească două titluri de campioană (2002 și 2004), șapte cupe și două Supercupe. Investițiile în echipă sunt masive, șefii grupării dorind să se bată cu granzii Zenit și ȚSKA. Dan Petrescu va avea la dispoziție un buget de 20 de milioane de euro pentru transferuri. Lokomotiv este pe locul 8 în campionatul Rusiei, iar antrenorul Yuri Krashnozan, interimar la acea vreme, a fost demis după înfrângerea de etapa trecută (1-4) contra rivalilor de la Dinamo. Acesta a fost suspectat de un meci aranjat cu Anzhi Makachkala, disputat pe 27 mai și pierdut de moscoviți cu 1-2. Din lotul rușilor face parte și un adversar al României în preliminariile pentru Euro 2012, Senijad Ibricic.
INEDIT/ Boloni a fost pe lista rușilor Dan Petrescu nu este primul antrenor român spre care s-au orientat cei de la Lokomotiv. Înainte de accepta propunerea grecilor de la PAOK Salonic, Loți Boloni a negociat intens cu echipa rusă, dar pretențiile tehnicianului român nu au putut fi satisfăcute de oficialii rușilor. Totuși, fostul antrenor al lui RC Lens a introdus o clauză în contractul său că poate negocia cu Lokomotiv chiar dacă a semnat o înțelegere cu echipa elenă. Între cele două părți s-au purtat discuții și săptămâna trecută, dar salariul cerut de Loți i-a făcut pe oficialii ruși să se reorienteze.
Cariera lui Dan Petrescu ca antrenor 2003-04 : Sp. Stud. (Div. B) (et. 1-15) 2003-04 : Rapid (et. 16-21) 2004-05 : Sp. Stud. 2005-06 : Sp. Stud. (et. 1-15) 2005-06 : Wisla Cracovia (Polonia, 1) (et. 15-30) 2006-07 : Wisla Cracovia (Polonia, 1) (et.1-8) 2006-07 : Unirea Urziceni (et.10-34) 2007-08 : Unirea Urziceni 2008-09 : Unirea Urziceni 2009-10 : Unirea Urziceni 2010 : Kuban Krasnodar (Rusia, 2) 2011 : Kuban Krasnodar (Rusia, 1)
A cucerit un titlu al României (2009, cu Unirea Urziceni)
Articol scris de: Victor STOICESCU, Cristian VOINEA
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER