Kubanul lui Dan Petrescu o ține numai în remize. SuperDan a fost aproape să dea lovitura pe terenul fostei campioane a Rusiei, dar s-a văzut egalat în ultimele minute. Golul superb reușit de Pizzeli a fost singurul motiv de mulțumire al antrenorului.
„Când faci egal cu Rubin, poate trebuie să fii mulțumit. Totuși, având în vedere cum s-a desfășurat meciul, am lucruri pe care le regret. Prea ușor le-am permis adversarilor să ne egaleze și să ne întristeze. Nu e prima dată când ratăm victoria, dar Rubin a meritat azi să ne egaleze. Desigur, după gol ne-am concentrat pe apărare, sperând că vom da lovitura pe contraatac. Ultima dată când i-am întâlnit pe Rubin am reușit să dăm gol pe contră, dar azi nu s-a mai putut”, a declarat Dan Petrescu la conferința de presă.
Kuban are trei egaluri consecutive și rămâne ultima în clasamentul play-offului, la șase puncte în spatele celor de la Rubin
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER