Suporterii de la Manchester United s-au dezlănțuit contra patronilor americani!** Vezi ce măsuri au luat!
Revoluția anti Glazer continuă. După ce suporterii lui
Manchester United au răbufnit împotriva patronilor americani,
familia Glazer, mișcarea de protest a crescut asemeni unui bulgăre
de zăpadă și numărul fanilor care au aderat la protest a crescut
simțitor.
Cea mai nouă idee de protest a suporterilor englezi este aceea ca
fanii să nu mai poarte culorile clubului patronat de Glazeri, ci să
vină îmbrăcați în echipamentul galben-verde purtat de Newton Heath,
clubul din care s-a format actualul Manchester United.
Ideea a fost rapid îmbrățișată de fani, care s-au „îmbulzit” să se
înscrie în asociațiile de suporteri. Șeful celor de la Manchester
United Supporters Trust(MUST), Duncan Drasdo, a confirmat că
numărul membrilor a explodat după ce suma totală a datoriilor
clubului a ajuns la peste 700 de milioane de lire sterline.
„Numărul membrilor organizației a crescut cu câteva mii în ultima
săptămână, pentru că suporterii realizează răul pe care Glazer-ii
îl produc clubului. Ideea cu purtatul echipamentului verde-galben a
fost inspirațională. Trebuie să unim suporterii lui Manchester
United”.
Campanie
virală împotriva
Glazerilor
Același șef al de la MUST a declarat că suporterii trebuie să
îmbrățișeze tehnicile de protest ale secolului XXI și în acest sens
folosirea tehnologiei este foarte necesară.
„Nu vom reuși totul deodată sau la un singur meci, dar fenomenul
crește, totul se multiplică ca un virus anti-Glazer. Trebuie să
îmbrățișăm tehnicile secolului XXI și deși există loc pentru
protestele tradiționale, singura cale pentru a aduce un număr
foarte mare de oameni să se implice este să creăm o campanie
virală, ce odată pornită să devină de neoprit”, a declarat
Drasdo.
Suporterii din Marea
Britanie, uniți împotriva
patronului?
Un reprezentant al altei organizații de suporteri, Mark Longden, de
la Asociația Suporterilor lui Manchester United, a declarat că
mișcarea „Glazer OUT” trebuie să fie doar începutul:
„Ideea cu venitul în galben-verde este una care transmite un mesaj
puternic. Arată oamenilor calea de a boicota clubul, fără a lipsi
de la meci. Cu toate astea, e greu de coordonat atâta lume când
există Facebook, Twitter și cine știe ce.
Cu toate astea, ne simțim dezamăgiți de guvern și am vrea să vedem
acțiune și din partea lor. Marii noștri rivali de la Liverpool sunt
într-o situație similară, la fel și Portsmouth și alții. Acest
protest va unii suporterii!”, a spus Longden.
Reamintim că mai devreme, suporterii i-au cerut lui Sir Alex
Ferguson să demisioneze de la conducerea echipei, în semn de
protest față de acțiunile fraților Glazer.