Sergio Ramos a surprins în momentul în care a vorbit despre un posibil transfer al lui Neymar la Real Madrid. Căpitanul de pe Santiago Bernabeu îl așteaptă cu brațele deschise pe starul brazilian, pe care-l consideră un fotbalist „diferit”.
Spaniolii de la Mundo Deportivo au scris intens despre dorința lui Florentino Perez de a-l aduce la Real Madrid pe Neymar, președintele „galacticilor” având deja o întâlnire în acest sens cu tatăl starului brazilian, iar vestea a fost primită foarte bine de Sergio Ramos.
Întrebat despre ce ar însemna o eventuală venire a lui Neymar în capitala Spaniei, fundașul a vorbit la superlativ despre omul pe care PSG a plătit nu mai puțin de 222 de milioane de euro în momentul în care l-a transferat de la Barcelona: „Îmi place să joc lângă cei mai buni și Neymar este unul dintre ei. Poate că a fost mai ușor oentru el să treacă pe la PSG și să nu vină direct la Real Madrid. Eu cred că este unul dintre cei mai buni din lume. Îl consider un jucător diferit, care poate să facă diferența. Deci, dacă depinde de mine, ar veni în decembrie”, a spus Ramos, pentru cadenaser.com.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER