Surpriza etapei în Premier League. Joe Hart a făcut un nou meci deplorabil, City pleacă învinsă de la Cardiff

Surpriza etapei din Premier League a fost consemnată la Cardiff, acolo unde nou promovata a învins-o pe City, formație care arătase o formă excelentă în prima etapă, contra lui Newcastle.

S-a terminat 3-2 pentru galezi, după o repriză secundă plină de evenimente, în care s-au marcat toate golurile întâlnirii. Dzeko a deschis scorul pentru „cetățeni”, însă gazdele nu au acuzat șocul și au revenit în joc, ajutați de Joe Hart. Pentru nou promovată au marcat Gunnarsson (’60) și Fraizer Campbell (’79 și ’87), pentru ca tabela să fie închisă de Alvaro Negredo (’90).

Costel Pantilimon a fost, așadar, din nou rezervă, dar ar putea să spere că în următoarele etape va primi o șansă. Forma lui Hart este una deplorabilă, după gafa din amicalul contra Scoției, acesta greșind azi la fiecare din golurile galezilor. La prima reușită, goalkeeper-ul a respins în față, la al doilea gol a ieșit greșit pe centrare, iar la al treilea i se poate imputa lipsa de reacție.

Rezultatele etapei din Anglia

Ieri

Fulham – Arsenal 1-3

Everton – WBA 0-0

Hull – Norwich 1-0

Newcastle – West Ham 0-0

Southampton – Sunderland 1-1

Stoke – Crystal Palace 2-1

Aston Villa – Liverpool 0-1

Azi

Cardiff City – Manchester City 3-2

Tottenham Hotspur – Swansea 1-0

Mâine se dispută derby-ul Manchester United – Chelsea

Publicat: 25 08. 2013, 20:19
Actualizat: 25 08. 2013, 20:20