Surpriza etapei în Turcia! Karabukspor – Galatasaray 2-1. Latovlevici a dat o pasă de gol. Tănase și Găman au fost și ei integraliști. Bogdan Stancu a debutat la Bursaspor

Cristi Tănase, Latovlevici și Valerică Găman au fost titulari într-una dintre surprizele week-end-ului, Karabukspor – Galatasaray 2-1. Cei trei au fost integraliști, iar Latovlevici a reușit o pasă de gol.

În etapa cu numărul 18 din prima ligă turcă, Karabukspor cu trei români titulari a produs surpriza,după ce a reușit să învingă pe Galatasaray. Partida, începută la ora 18:00 a României, s-a încheiat cu scorul de 2-1, iar cei trei internaționali români au fost integraliști.

În primul „11” al echipei de fotbal din Karabuk s-au aflat Cristian Tănase, Iasmin Latovlevici și fostul jucător al Astrei, Valerică Găman. Fundașul central cu 13 selecții în naționala României a fost folosit închizător, în timp ce Tănase a jucat mijlocaș central. În flancul stâng al echipei care urmărește transferul unui alt român, Cristi Săpunaru, s-a aflat Iasmin Latovlevici. Fundașul stângă a reușit un assist la golul victoriei înscris de Deliktas, în minutul 82. 

De la aceeași oră, într-o altă partidă a etapei din Super Lig, Bogdan Stancu a debutat pentru noua sa echipă, Bursaspor. Piteșteanul a început meciul pe banca de rezerve, dar a fost întrodus pe teren în minutul 69. În cele 26 de minute petrecute pe teren, jucătorul transferat în această săptămână nu a reușit să se evidențieze.

articol scris de Cosmin Buricel

Publicat: 21 01. 2017, 20:12
Actualizat: 21 01. 2017, 20:55