Surpriza sezonului în Serie A! și prima înfrângere pentru Juve! Fără Ronaldo, „Bătrâna Doamnă” a pierdut cu Genoa. Cum s-a terminat meciul în care Ionuț Radu a stat liniștit

Genoa, cu Ionuț Radu titular și integralist, a reușit marea surpriză a sezonului în Serie A și a învins Juventus, scor 2-0, provocând prima înfrângere a „Bătrânei Doamne” în primele 28 de etape.

Fără Ronaldo, menajat de Max Allegri și cu multe schimbări în echipa tip, Juventus a fost departe de nivelul incredibil arătat în victoria cu Atletico (3-0), iar Genoa a primit un penalty după doar jumătate de oră de joc. S-a apelat la VAR, iar sistemul a decis că decizia trebuie întoarsă. După pauză, Dybala a marcat pentru torinezi, dar golul a fost anulat pentru o poziție de ofsaid în care se afla fundașul dreapta portughez Joao Cancelo.

Pe final, a apărut și surpriza. Stefano Sturaro, fostul mijlocaș de la Juventus, a deschis scorul în minutul 72, cu un șut superb, la colțul lung, la care Perin nu a putut ajunge. În minutul 81, Kouama a pasat pentru Pandev, iar veteranul macedonean a șutat la fel de inspirat, cu stângul, și a adus echipei lui Ionuț Radu o victorie importantă, care o face să se mândrească cu faptul că a smuls patru puncte din șase în cele două meciuri jucate cu Juventus în Seria, după 1-1 în tur. Cât despre portarul echipei naționale de tineret, în afara golului primit de la Dybala și nevalidat, el nu a avut nimic de apărat, Juventus reușind contraperformanța de a termina meciul fără șut pe poartă.

Cifrele unui meci dezastruos pentru Juve:

  • Șuturi: 18-5
  • Acuratețea paselor: 77% – 82%
  • Șanse create: 15 – 4
  • Posesie: 40% – 60%
  • Cornere: 6-6
  • Pase complete: 283 – 433


Genoa – Juventus 2-0 (Sturaro 72, Pandev 81) – CLICK AICI PENTRU GOLURI

  • Genoa: Radu – Pereira, Romero, Zukanovic, Criscito – Lerager, Radovanovic (Veloso 75), Rolon – Lazovic (Sturaro 70), Sanabria (Pandev 60), Kouame
  • Juventus: Perin – Caceres, Bonucci, Rugani – Joao Cancelo (Bernadeschi 60), Emre Can, Pjanic, Bentancur (Spinazzola 77), Alex Sandro – Mandzukic (Kean 71), Dybala

Chiar și după prima înfrângere a sezonului în Serie A, Juventus stă liniștită. are 75 de puncte și un avans de 18 față de Napoli, care are un meci mai puțin. Genoa întrerupe o serie de trei meciuri fără succes și, cu 33 de puncte din 28 de etape, stă pe un liniștitor loc 12, cu 11 puncte peste Bologna, ocupanta primului loc retrogradabil, și la 12 puncte de Lazio, echipa de pe locul al șaselea, ultimul care duce în Europa.

Publicat: 17 03. 2019, 16:39
Actualizat: 17 03. 2019, 16:40