Parcursul impresionant al celor de la Kuban Krasnodar în această ediție de campionat a atras toate privirile către micuța echipă pregătită de Dan Petrescu.
Una dintre forțele Rusiei, ȚSKA Moscova, a pus ochii pe cel mai important personaj de la Krasnodar. Echipa care a ajuns în acest sezon în optimile UEFA Champions League îl vrea chiar pe Dan Petrescu. Ki-gazeta.ru informează că „Steaua” Rusiei dorește să-l aducă pe tehnicianul român, șefii celor de la ȚSKA fiind nemulțumiți de modul în care a pregătit echipa Leonid Slutsky, actualul antrenor al echipei.
Chiar dacă Dan Petrescu a acceptat la începutul sezonului prelungirea contractului cu Kuban pentru încă 3 stagiuni și are o clauză de reziliere de 3 milioane de euro, cei de la ȚSKA sunt încrezători că îl pot convinge pe antrenorul în vârstă de 44 de ani să semneze cu gruparea din Moscova.
ȚSKA Moscova este echipa din Rusia al cărei fan înfocat este și patronul celor de la Chelsea, miliardarul Roman Abramovich.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER