Suspendare blândă pentru Cristiano Ronaldo după ce și-a lovit un adversar. Starul Realului va lipsi doar două etape
Cristiano Ronaldo a scăpat ieftin după ce a fost judecat de Comisia de disciplină din Spania. Starul Realului a primit doar două etape de suspendare după eliminarea suferită în meciul cu Cordoba. Acesta va rata meciurile cu Real Sociedad și Sevilla, dar va putea evolua în derby-ul cu Atletico.
Jucătorul Realului a fost eliminat în minutul 83 al confruntării cu Cordoba după ce l-a lovit cu piciorul pe Edimar, fostul jucător al CFR-ului.
Imediat după meci, Cristiano Ronaldo și-a dat seama că a comis un gest nesportiv și i-a cerut scuze fundașului celor de la Cordoba. „Îmi cer scuze tuturor, în special lui Edimar, pentru acțiunile mele din meciul de astăzi”, a fost mesajul postat aseară de starul portughez pe contul de Twitter.