Suspendare uriașă primită de un fost fotbalist din naționala Italiei! Cât stă pe bară jucătorul, după ce procurorii au cerut, inițial, 6 ani
Fotbalistul Armando Izzo, în vârstă de 25 de ani, legitimat la clubul italian Genoa, a fost suspendat un an și jumătate din fotbal pentru implicarea în meciuri trucate, informează Associated Press.
Mai mult, pe lângă suspendarea de 18 luni dictată împotriva sa, Izzo a mai primit și o amendă în valoare de 50.000 de euro. Pedeapsa primită de fundașul central italian vine ca urmare a implicării sale în mai multe meciuri trucate pe când evolua la Avellino, în divizia secundă din campionatul Italiei. Oficialii federației din Italia au cerut, inițial, o suspendare de șase ani pentru fotbalistul crescut la Napoli.
Meciurile vizate ca fiind trucate, în care a fost implicat Armando Izzo, sunt Modena – Avellino 1-0, din 17 mai 2014, și Avellino – Reggiana 3-0, partidă jucată o săptămână mai târziu. De asemenea, clubul Avellino a primit o penalizare de trei puncte și a fost amendat, la rândul său, cu 50.000 de euro. Fabio Pisacane, un alt fotbalist care a evoluat pentru Avellino, aflat acum la Cagliari, a scăpat de acuzațiile care i se aduceau.
Cel mai probabil, Izzo va face apel pentru reducerea suspendării. Fundașul central a fost convocat la naționala Italiei, în noiembrie 2016, pentru meciurile cu Liechtenstein (din preliminariile Campionatului Mondial din 2018) și Germania (amical).