Suspendarea fundașului echipei Lazio Roma, Ștefan Radu, a fost redusă de la trei la două etape în Seria A, după ce gruparea lazială a făcut apel la sancțiunea primită de român, eliminat în meciul cu AS Roma, din etapa a XXIX-a, informează site-ul oficial al federației italiene.
Pe 14 martie, Ștefan Radu a fost suspendat trei etape în Serie A, pentru cartonașul roșu primit în partida pe care Lazio a pierdut-o, cu scorul de 0-2, în fața formației AS Roma, după ce l-a lovit pe mijlocașul brazilian Fabio Simplicio.
Pe 16 martie, gruparea Lazio Roma a anunțat că Ștefan Radu a suferit o leziune musculară la piciorul drept, fără a se menționa însă perioada de indisponibilitate. Dacă va fi apt de joc, fotbalistul român va putea reveni pe teren în meciul cu FC Parma, din etapa a XXXII-a a campionatului Italiei, programat pe 10 aprilie.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER