Giorgos Katidis (20 de ani), mijlocașul lui AEK Atena, a primit ieri o veste care îi va influența negativ întreaga carieră, la doar o zi după ce a marcat golul victoriei echipei sale în fața formației Veria, în etapa a 26-a a campionatului Greciei. Imediat după ce a înscris, Katidis s-a bucurat făcând salutul nazist în fața fanilor, gest care i-a enervat la culme pe conducătorii Federației elene. Aceștia s-au întrunit ieri într-o ședință extraordinară și au decis suspendarea pe viață a jucătorului din toate echipele naționale ale Greciei! Katidis era component al naționalei U 21, pentru care a jucat șase meciuri și a marcat un gol. Pentru cei care l-au judecat nu a contat nici măcar mesajul postat sâmbătă seara de Katidis pe Twitter. „Nu am știut ce semnificație are acest gest. Eu doar m-am bucurat”, a explicat grecul.
Ștefan Radu a fost iertat
Jucătorul care folosea cel mai des salutul nazist a fost în trecut Paolo Di Canio, motiv pentru care italianul a și fost suspendat și amendat de mai multe ori. Și Ștefan Radu s-a confruntat cu această problemă anul trecut, după un meci cu Napoli din Serie A. Românul a fost acuzat de presa italiană că a făcut salutul nazist (foto 2), dar a fost achitat ulterior de Comisia de Disciplină a Federației italiene.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER