Suspendat trei etape, Ibrahimovic se scuză pentru eliminarea de la Firenze**: „M-am înjurat pe MINE!” VIDEO
UPDATE
19.05: În urma cartonașului roșu primit de suedez,
Comisia de Disciplină a decis să-l suspende pe Ibrahimovic pentru
nu mai puțin de 3 etape.
În acest moment, Milan este liderul Serie A, cu 3 puncte în fața
lui Napoli, cu 6 etape înainte de final.
Atacantul formației AC Milan, Zlatan Ibrahimovic, eliminat la
meciul cu Fiorentina pentru insulte la adresa unui arbitru –
asistent, a declarat că de fapt înjurăturile erau pentru el.
„Am lansat injurii în italiană, dar m-am înjurat pe
mine, apoi am vorbit în slavă (n.r. – Ibrahimovic este de origine
bosniacă), eram enervat pentru că am pierdut mingea. Îmi cer scuze.
Eram concentrat, calm, dar se poate întâmpla și asta. Am ieșit fără
să comentez. Arbitrul a făcut o alegere, nu am contestat-o, poate
că eram spre el, dar nu îl vizam”, a declarat
Ibrahimovic.
Ibrahimovic, care a revenit după două meciuri de suspendare,
spune că nu era momentul să primească din nou roșu: „Regret
ce s-a întâmplat, pare că nu mă suportă și de aceea îmi dau
cartonașe roșii… Dar mă simt bine, vreau să fac totul pentru a
câștiga. Acum trebuie să mergem înainte. Data viitoare îmi țin
gura”, a declarat Ibrahimovic.
Avertizat în minutul 77 pentru un fault, el a insultat un
asistent zece minute mai târziu și a primit un cartonaș roșu.