Lukasz Szukala (31 de ani) e aproape de o nouă schimbare în carieră. Fostul fundaș al Stelei se află în negocieri cu Lech Poznan, echipa care-l dorește și pe Ioan Hora, golgheterul Ligii 1.
Adus în România de Laurențiu Reghecampf, Szukala pare că și-a atins apogeul carierei la Steaua. Cumpărat de la Petrolul pentru 300.000 de euro, polonezul a făcut o impresie foarte bună în Ghencea, iar evoluțiile excelente i-au garantat un salariu foarte mare la Al Ittihad. Transferul în Arabia Saudită, la echipa antrenată de Victor Pițurcă, a reprezentat și momentul în care cariera stoperului a intrat pe o pantă descendentă. Szukala a revenit în Europa în vara lui 2015, cu scopul de a prinde lotul Poloniei pentru EURO 2016, dar planul său a eșuat.
Decimat de accidentări, Szukala a prins doar nouă prezențe în acest sezon, ultima dată jucând pe 16 aprilie, insuficient pentru a fi luat în calcul de selecționerul Adam Nawalka pentru turneul din Franța, iar acum încearcă un restart al carierei. Polonezul e dorit în țara natală, de Lech Poznan, ocupanta locului șapte din acest sezon. De asemenea, Lech e una dintre echipele care s-au interesat de Ioan Hora, golgheterul Ligii 1.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER