„Țăcănitul” Wenger, dezlănțuit: „E un mister cât de slab am jucat! Am fost jalnici”

Numit „țăcănit” de managerul lui Tottenham, Harry Redknapp, din
cauza metamorfozei din ultimul timp, Arsene Wenger a mai demonstrat
o dată că vechiul manager francez echilibrat și cumpătat e
istorie.

Ieri, pe toată durata partidei Arsenal – WBA, scor 2-3, tehnicianul
francez a fost ca un leu în cușcă, de înțeles în mare măsură, atâta
timp cât la un moment dat tabela de pe Emirates Stadium arăta 0-3!
Doar că și la rece, după meci, Wenger și-a păstrat aceeași
atitudine și i-a criticat extrem de dur pe jucătorii săi.

Am primit ce am meritat. Nu am jucat nimic și nu puteam
emite pretenții. A fost primul nostru joc cu adevărat prost al
sezonului și nici eu nu îmi explic cum am putut fi atât de slabi.
Mă uitam la jucători și nu îi recunoșteam, parcă erau alții decât
la antrenamente. E un mister ce s-a întâmplat azi, am fost jalnici
și individual și ca echipă
„, a tunat Wenger, conform
dailymail.co.uk.

Întrebat de ziariștii dacă regretă eșecul cu atât mai mult cu cât
Arsenal avea o etapă favorabilă, în măsura în care atât Chelsea cât
și Liverpool au făcut pași greșiți, Wenger a tunat: „Nici
nu mă interesează ce fac rivalele noastre când noi jucăm în halul
ăsta. O să întâlnim pe Chelsea săptămâna viitoare și trebuie să ne
ridicăm mult de tot nivelul dacă vrem să avem vreo
șansă

Chamakh,
de nerecunoscut

Sosit pe Emirate liber de contract în această vară, fostul
golgheter al lui Bordeaux, Marouane Chamakh, este doar o umbră a
jucătorului din ultimele sezoane. Vârful marocan nu s-a adaptat la
fotbalul din Anglia și pare să fi împrumutat ceva din atitudinea
extrem de nervoasă a lui Wenger. După jumătate de oră de meci,
atacantul lui Arsenal a șocat pe toată lumea, când l-a luat pur și
simplu de gât pe un adversar și l-a trântit la pământ.

sursa foto: dailymail.co.uk.

Publicat: 26 09. 2010, 13:30
Actualizat: 26 09. 2010, 13:46