„Țarul” Lucescu se gândește să „ABDICE” de la Șahtior!** Oferta care l-a făcut să spună „discutăm la vară, mi-e dor de acel oraș!”

Domnia lui Mircea Lucescu pe tronul de la Donețk se apropie de sfârșit. Cel puțin așa susțin turcii de la KralSpor, care anunță că tehnicianul român este în negocieri avansate pentru a o prelua, din vară, pe Fenerbahce.

După 15 trofee obținute la Șahtior, tehnicianul de 67 de ani are nevoie de o nouă provocare, iar cel mai iubit club din Turcia, țara în care de asemenea a scris istorie de pe banca lui Galata și Beșiktaș îl văd înlocuitorul perfect pentru Kocaman.

Actualul tehnician al lui Fener se află pe banca tehnică a turcilor din 2010, reușind să cucerească un titlu, însă în actuala stagiune rezultatele echipei au lăsat de dorit. Abia pe 4 în clasament, formația de pe Bosfor caută o soluție pentru ieșirea din criză, iar Lucescu este văzut ca fiind varianta ideală.

De notat că tehnicianul român nu a negat contactele cu șefii de la Istanbul. Ba mai mult, într-un interviu publicat de sursa citată, acesta și-a arătat deschiderea, menționând că clipele petrecute în cel mai mare oraș din Turcia au o însemnătate aparte.

Mi-e dor de Istanbul foarte mult, dar eu am ca obiectiv calificarea în sferturile Ligii Campionilor cu Șahtior și câștigarea campionatului în Ucraina. Discutăm din vară, atunci când îmi expiră contractul„, le-a spus tehnicianul român jurnaliștilor de la KralSpor.

Publicat: 26 12. 2012, 14:02
Actualizat: 26 12. 2012, 14:09