Tatăl lui Neymar, anunț teribil pentru PSG! Cât va sta departe de teren superstarul brazilian: accidentarea e mai gravă decât s-a crezut
Neymar Santos Sr. a dezvăluit, miercuri, că accidentarea pe care fiul său a suferit-o în derby-ul PSG – Marseille (3-0) nu doar că îl scoate din calcule pentru returul cu Real Madrid, din optimile Ligii Campionilor, dar îl face pe superstarul brazilian să stea departe de teren între șase și opt săptămâni.
Lovit la gleznă în minutul 77 al unui meci pe care vicecampioana Franței îl câștigase de mult, Neymar a avut parte de un prim verdict încurajator: entorsă la glezna dreaptă plus o fisură la degetul mic al aceluiași picior. Iar primul pronostic vorbea despre o revenire pe teren în trei săptămâni, pe 14 martie, la meciul cu Angers, din Ligue 1.
Dar situația este mai gravă decât s-a crezut inițial și a fost făcută publică de tatăl și, în același timp, agentul celui mai scump jucător din istoria fotbalului. Într-un interviu pentru ESPN Brazilia, tatăl lui Neymar a spulberat orice dubiu privind o revenire miraculoasă și participarea la meciul cu Real, apoi a transmis că fiul său va fi indisponibil între șase și opt săptămâni, urmând ca Neymar și clubul din capitala Franței să decidă dacă va fi nevoie de operație: „PSG știe deja că nu se poate baza pe Neymar între șase și opt săptămâni. Nu e nicio șansă să joace contra Realului, el nici măcar nu se poate gândi la asta. Vom vorbi cu PSG și sper să rezolvăm situația. Neymar nu e doctor, nu am fi vrut să ajungem în această situație, dar trebuie să încercăm să-l recuperăm în cel mai bun mod posibil. Ce e clar e că PSG știe deja că Neymar nu va juca șase sau opt săptămâni”, a spus tatăl lui Neymar.
Astfel, pe lângă returul cu Real Madrid, Neymar va rata meciul cu Marseille, din Cupa Franței, pe cel cu AS Monaco, din Cupa Ligii Franței, și patru etape din Ligue 1, dar ar putea juca într-un eventual sfert de finală al Ligii Campionilor, dacă Unai Emery și elevii săi vor face un retur la superlativ și vor întoarce înfrângerea de pe Bernabeu, 1-3.